Campanie de combatere a ambroziei, în Ploieşti
Redactia -

Primăria Municipiului Ploiești, prin Regia Autonomă de Servicii Publice, a demarat campania de combatere a răspândirii ambroziei, plantă alergenă, și informează ploieștenii cu privire la obligativitatea respectării prevederilor Legii nr.62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, potrivit legii, ,,proprietarii sau deţinătorii de terenuri, beneficiarii lucrărilor de construcţii, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole au obligația de a desfășura în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescenţe, respectiv, cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări și metode specifice’’, măsurile urmând să fie menținute până la sfârșitul perioadei de vegetație a plantei.’’
Prezența plantei poate fi semnalată la dispeceratul Primăriei Municipiului Ploiești – tel. 0244 – 984, la Compartimentul Protecția Mediului, din cadrul RASP Ploiești – tel. 0244 – 541.071 int. 114, la Serviciul de Gospodărire Urbană – tel. 0244 – 977, la Poliția Locală Ploiești – tel. 0244-954.
Informații suplimentare legate de metodele de prevenire și combatere a plantei se pot obține de la Direcția pentru Agricultură Județeană Prahova, tel. 0244 – 593210.

![Prefectura Prahova: Pașii necesari reluării furnizării apei în cele 13 localități afectate Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/11/barajul-paltinu.jpg)

![Șoferi periculoși, opriți din trafic: Trei cazuri grave în doar 24 de ore în Prahova Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/10/politist-rutiera.jpeg)