Campanie electorală pentru alegerile de la Primăria Galați pe salariul luat de la… Petrolul?!? Marius Stan își anunță candidatura la fotoliul de edil-șef ! Domnule Mihailovici, nu îi cereți președintelui să nu mai revină la Ploiești?

Dragos Trestioreanu -

Campanie electorală pentru alegerile de la Primăria Galați pe salariul luat de la… Petrolul?!? Marius Stan își anunță candidatura la fotoliul de edil-șef ! Domnule Mihailovici, nu îi cereți președintelui să nu mai revină la Ploiești?

Este incredibil ce-a ajuns managementul executiv la FC Petrolul, în acest sezon al Ligii a II-a de fotbal! Aseară, am primit un material cules din presa gălățeană, cuprinzând informații cărora, recunosc cu maximă sinceritate, nu le-am prea dat crezare, fiind de-a dreptul uluitoare. Fapt pentru care mi-am propus să le documentez și personal. Nu a mai fost nevoie, deoarece un site local, www.jurnalulph.ro, a anunțat deja că mâine, 10 ianuarie 2020, președintele executiv al FC Petrolul Ploiești, Marius Stan, va fi prezent în orașul de domiciliu, pentru a a susține o conferință de presă în cadrul căreia își va anunța, primul dintre gălățeni, intenția de a… candida, la vară, pentru ocuparea fotoliului de edil-șef al municipiului de la malul Dunării! Aceasta era una dintre informații, cea mai șocantă să zic așa. Mai sunt și altele, dar să le luăm pe rând.

În luna decembrie a anului trecut, la emisiunea Neconvențional a lui Cristian Anghelescu, de pe „Ploiești TV”, invitat fiind în studio președintele executiv al FC Petrolul, Marius Stan anunța, ca o veritabilă bombă de presă, că va demisiona la finele campionatului chiar și dacă Petrolul va promova în Liga 1, domnia sa mai precizând totuși și că era ferm convins că „lupii” vor accede în primul eșalon! Trecând peste impactul mărturisirii „ante-factum”, mi-am pus întrebarea de ce ar renunța un conducător de fotbal tocmai și-a atins obiectivul. Era ceva bizar, incontestabil, în acest anunț. Nu părea, așa cum se putea crede, a fi o demisie de onoare, neexcluzându-se atunci nici eventualitatea ratării promovării. Acum, se înțelege însă foarte bine de ce Stan vroia să plece de la Ploiești! Dar, să fie atât de sigur de întrunirea sufragiilor necesare pentru a reveni într-un post în care a mai fost ales în mandatul 2012-2016, încât să-și anunțe demisia de la Petrolul?!? În fine, o fi știind domnia sa ceva. Cum refuz totuși să cred că ideea de a candida pentru un post atât de important într-unul din orașele mari  ale României i-ar fi venit de azi pe mâine, mă miră lipsa de reacție concretă la nivelul asociației care deține CIS-ul clubului. Este exclus ca membrii acesteia, cei cu putere de decizie, evident, să nu fi fost informați sau, măcar, să nu fi aflat din timp despre dorința angajatului lor.

Că domnul Marius Stan nu avea de gând să stea prea mult pe la Ploiești se putea deduce lesne nu când se zice că s-a învoit pentru a i se monta un stent, absentând astfel la prezentarea oficială a lui Younes Hamza și Gabriel Deac, lăsând-o în sarcina exclusivă a antrenorului principal de atunci, Flavius Stoican, ci mai ales când nu și-a mutat familia aici, preferând naveta. Le-a declarat confraților de la un site din Galați că a doua lui soție are serviciu în oraș, iar fetițele lor sunt la școală și grădiniță, tot acolo. Dar când așa este, este clar că mintea aflată la Ploiești se „lupta” non-stop cu sufletul rămas în urbea de pe Dunăre! Mai greu, deci, să te gândești necontenit cum să îi fie bine Petrolului! Uluitor caz, fără discuție!

Același site gălățean mai vine cu două variante, „pe surse”, așa cum notează, cu privire la… salariul pe care l-ar încasa Marius Stan, ca șef al Executivului clubului găzarilor. Sunt sume absolut incredibile pentru Liga a II-a, ca să nu mai vorbesc pentru o echipă ce nu a dominat vreun moment eșalonul secund. Așa cum ar fi impus-o câștigurile materiale și ale jucătorilor, despre care se afirma mereu, pe o rețea de socializare, că ar fi fost unele fabuloase pentru L2. Prima variantă de salariu de președinte executiv ar fi că domnia sa ar băga în buzunar, lunar, suma netă de 5.000 de euro (circa 23.500 de lei) și că ar urma să mai primească și o primă de obiectiv de 120.000 de euro, la finele campionatului, iar a doua, cu 7.000 de euro/lună (aproximativ 33.000 de lei), respectiv 100.000 de euro. Niciodată nu m-au interesat banii altora și ce fac cu ei, fiindcă am considerat că nu-i treaba mea, dar acum, dacă o fi și adevărat ce-a notat siteul gălățean, ar însemna că, în eventualitatea închiderii ochilor față de anunțul de mâine de la Galați, făcut cu două zile înaintea plecării  „lupilor” la Belek, pentru primul cantonament, clubul Petrolul ar finanța… campania electorală a unui candidat la primăria dintr-un alt oraș decât cel al echipei lor!!! Nu ar fi cazul, domnule Mădălin Mihailovici, să-i cereți, în mod expres, președintelui executiv al FC Petrolul să nu se mai întoarcă la Ploiești și să alegeți, pe cale de consecință, un altul care să fie cu gândul numai la Petrolul și la promovare, urmând să și facă tot ceea ce este necesar pentru a o și bifa?

Foto: www.fcpetrolul.ro, captură FCPTV și www.concordiachiajna.ro (alături de fostul internațional armean Arman Karamian, antrenor la Academia de copii și juniori a Concordiei Chiajna)