Campanie umanitară: „Ţie ce-ţi aduce Moş Crăciun?! Lor le aduce… ce poţi tu!”

Redactia -

În perioada 15 – 22 decembrie 2012, la Câmpina, are loc a IV-a ediție a campaniei umanitare „Ţie ce-ţi aduce Moş Crăciun?! Lor le aduce… ce poţi tu!”, iniţiată de câțiva tineri din municipiu și sprijinită de către Casa Tineretului si Primăria Municipiul Câmpina. “Campania constă în strângerea și donarea de jucării, hăinuţe și rechizite pentru Casa de Copii «Ada Marinescu», pentru Grădiniţa cu Nevoi Speciale «Câmpiniţa» şi anul acesta vrem să mergem şi la familii cu nevoi sociale, familii defavorizate”, a spus Sebastian Dumitrescu, unul dintre voluntarii acestei campanii.

Darurile pentru cei mici pot fi aduse la cele două puncte de colectare: Club Live – Casa Tineretului sau la magazinul Outdoor, vis–a–vis de Şcoala nr. 7. Pentru informaţii suplimentare privind modalitatea de donare se poate accesa şi pagina de facebook donaţii.câmpina.

Fiți alături de acești copii!