CÂMPINA. Prins când vindea petarde şi ţigări de contrabandă

Redactia -

CÂMPINA. Prins când vindea petarde şi ţigări de contrabandă

 În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii Serviciului Arme Explozivi Substanţe Periculoase au depistat ieri, în jurul orei 12.30, într-un parc situat în apropierea Ocolului Silvic din municipiul Câmpina, un bărbat de 39 de ani, din Bucureşti, care oferea spre vânzare obiecte pirotehnice şi ţigarete. Asupra acestuia, poliţiştii au găsit 6060 obiecte pirotehnice, 6 pungi cu tutun neprelucrat, o cutie cu 200 ţigări confecţionate manual, 400 tuburi de ţigări, un dispozitiv pentru confecţionat manual ţigarete şi 40 de huse de telefon mobil, mărfuri pentru care nu deţinea documente justificative. Bunurile au fost ridicate în vederea confiscării. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru nerespectarea regimului materialelor explozive şi producere de produse accizabile în afara antrepozitelor fiscale.