Campioana mondială a întrerupt seria scorurilor la limită de la EURO. Germania – Ucraina, cel mai frumos meci de până acum!

Dragos Trestioreanu -

Doar un singur minut a lipsit ca ziua a treia de la EURO 2016 să se încheie cu… trei rezultate identice: 1-0! Primele au jucat Croația și Turcia, meci decis de o super execuție a mijlocașului Realului Madrid, Luka Modric – voleu, de la 25 de metri, direct în colțul din dreapta al porții, în minutul 42. Scor final, deci, 1-0 (1-0) pentru croați. A fost un meci mai tensionat, stoperul învingătorilor, Vedran Corluka, oferind imagini terifiante, cu fața plină de sânge, capul fiindu-i spart la un duel aerian! Apoi, căpitanul Darijo Șrna, jucătorul Șahtiorului, a primit trista veste a decesului tatălui său, în vârstă de 78 de ani, care s-a stins din viață în timpul meciului cu turcii! Șrna a părăsit deja Franța, cu un avion privat, pentru a participa la funeraliile părintelui său, existând astfel riscul de a absenta de la meciul contra Cehiei. La un ceas și un sfert după încheierea acestui duel, a început partida dintre Polonia și Irlanda de Nord, dominată de Robert Lewandowski & Co., care s-au și impus tot cu 1-0 (0-0), golul victoriei venind în minutul 51 din gheata jucătorului Ajaxului, Arkadiusz Milik, autorul unui șut sec, expediat din careul mare. În sfârșit, în vedetă, pe arena de fotbal din Lille, Germania și Ucraina au oferit cel mai frumos joc de până acum de la EURO.

Campioana mondială, condusă cu pricepere de pe margine de mereu același inspirat Joachim Loew, a reușit să deschidă scorul în minutul 19, după o lovitură liberă executată perfect de către Toni Kroos și finalizată, cu capul, în vinclul drept, de fundașul central al Valenciei, Shkodran Mustafi (foto; felicitat de Sami Khedira, Jerome Boateng și Thomas Muller; www.digisport.ro), un neamț de origine albaneză. De altfel, destui albanezi, din… diferite echipe naționale, se remarcă la acest turneu final! Germania părea stăpână pe sine la adăpostul acestui gol, însă Ucraina a replicat fantastic, Manfred Neuer și, mai ales, Jerome Boateng salvându-și miraculos echipa de la o egalare meritată, după prima repriză, de ucrainieni. Risipa de energie a outsiderei și-a spus însă cuvântul în partea a doua a întâlnirii, la fel de frumoasă ca și prima, de altfel nemții dominându-i net pe oponenții slavi, care l-au avut destulă vreme pe Andriy Pyatov drept adevărat înger păzitor al buturilor. Goal-keeper-ul fostei formații a lui Mircea Lucescu, Șahtior Donețk, a fost cu totul altul decât în amicalul contra României! Finalul confruntării a fost deosebit de interesant, cu Ucraina căutând febril restabilirea egalității pe tabelă, nefiind departe de a o și reuși, de altfel, dar și cu o fază demnă de manualele fotbalului mare. Dintr-o respingere acrobatică a lui Jonas Hector, urmată de două pase, ale lui Andre Schurrle și Mesut Ozil, a venit o finalizare elegantă a viitorului soț al tenismenei sârboaice, Ana Ivanovic, germanul Bastian Schweinsteiger, cel care a consfințit victoria cu scorul de 2-0 (1-0), după ce intrase pe terem cu doar 120 de secunde înaintea minutului 90+2, cel al reușitei sale! E clar, Germania țintește, cu argumente ferme, „eventul”, după titlul mondial, îl vrea (și) pe cel euopean! Dacă și Ana Ivanovic va face o supriză plăcută la Wimbledon, iar Bastian se va încorona la EURO, să vedeți nuntă mare, imediat!

În altă ordine idei, s-a stabilit brigada de arbitri care va oficia la meciul dintre echipele naționale ale României și Elveției, de miercuri, 15 iunie, ora 18.00 (un ceas mai târziu în țara noastră), de pe „Parc des Princes”: Serghei Karasev, la centru, Nikolai Golubev și Tikhon Kalugin, la cele două linii, Serghei Lapochkin și Serghei Ivanov, ca adiționali (toți cinci din Rusia), plus rezerva Aleksei Kulbakov, din Belarus. Cel din urmă a debutat la nivel înalt, la un meci de la Cluj, dintre CFR și FC Copenhaga, din Europa League, scor: 2-0, de pe 17 septembrie 2009.