Campionatul MAI la şah- un poliţist prahovean

Daniel Dimache -

Campionatul MAI la şah- un poliţist prahovean

Cel mai bun șahist din M.A.I. este prahovean

 În perioada 20-26 octombrie a.c., Constanța a găzduit etapa finală a Campionatului de Șah al Ministerului Afacerilor Interne – ediția 2019, la care au participat 60 de șahiști din mai multe structuri ale ministerului.

Și de această dată Poliția prahoveană a fost reprezentată la cel mai înalt nivel de către agentul şef Răzvan Gabriel Oprişor, ajutor al şefului Postului de Poliţie Valea Doftanei şi maestru de şah. După opt victorii consecutive și o remiză, colegul nostru s-a clastape primul loc, cucerind astfel medalia de aur  la șah clasic.

Palmaresul său este remarcabil: campion naţional cu echipa de şah prin corespondenţă în perioada 2004 – 2006, respectiv 2006 – 2008, şi vicecampion în perioada 2009 – 2010.

În plus, valoarea sa a fost confirmată și la nivel internațional, fiind deținător al locului I cu echipa Clubului Sterom, în Champions League – Divizia F (2006 –  2008), locul II în divizia B în cadrul aceleiaşi competiţii (2008 – 2010) şi – în premieră – calificarea cu echipa în Divizia A, apoi în Super Ligă. Precizăm că a fost prima echipă din România care a reuşit să se califice în Divizia A, competiţie în care a realizat și prima normă de maestru internaţional la şahul prin corespondenţă. În prezent, Răzvan Gabriel Oprişor este component al echipei de șah clasic din cadrul CSU Târgoviște, cu care s-a calificat în Super Liga națională.

Un ”veteran”, doi debutanți și trei medalii

 În perioada 15-18 octombrie a.c., în localitatea Căciulata din județul Vâlcea a avut loc etapa finală a Campionatului de Judo al Ministerului Afacerilor Interne. Printre cei aproximativ 80 de judoka care s-au aliniat la startul competiției, s-au aflat și trei polițiști din cadrul  Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – agentul șef Marian Doru (Serviciul Acțiuni Speciale), ”veteranul” echipei, precum și doi debutanți – agentul Nicoleta Nedelcu (Poliția Băicoi) și agentul Dragoș Pechea (S.A.S.).

După meciuri intens disputate, colegii noștri au reușit să urce pe podiumul de premiere. Marian Doru a cucerit medalia de bronz la categoria + 100 kg, Nicoleta Nedelcu bronz la -60, iar Dragoș Pechea tot bronz la 81 kg.