Campionii – tot campioni: CSU Asesoft iar vrea maximum!

Redactia -

Campionii – tot campioni: CSU Asesoft iar vrea maximum!

Când copiii jucau tenis de câmp în Parcul Tineretului, antrenați (și) de un fost fotbalist al Petrolului, Ovidiu Neagu, luni, 11 august 2014, pe seară, drumurile iubitorilor de sport au avut o altă țintă: sala Olimpia. În incintă – câtă deosebire față de ceea ce se întâmplă la fotbal! -, parcă era o întâlnire între prieteni. Fără bodyguarzi, fără ofițerul ce se ocupă de securitatea unei echipe, fără jandarmi, fără agenți de poliție, fără vreo strictețe etc., noile vedete, dar și cele vechi – plus tinerii din efectiv -, ale campioanei en-titre a baschetului masculin autohton, CSU Asesoft Ploiești, și-au dat… rendez-vous cu fanii, de la mic, mai ales, la mare. Amfitrion, la fel de elegant și condescendent ca întotdeauna, președintele executiv Ionuț Georgescu, viitor apropiat ginere – cred că și la 26 de ani este cel mai tânăr șef de club din tot sportul românesc! -, și-a primit oaspeții cu zâmbetul pe buze, fericit de transferuri8e făcute în vacanța de vară, încheiată aseară, odată cu reunirea noului lot de baschetbaliști echipați de-acum – în bleu-albastru, acasă, și invers, în deplasare – de către firma Spalding, cea care furnizează și mingile de competiție. Pentru că și-au invitat fanii la sală, jucătorii s-au afișat ca de competiție (foto sus; www.ph-online.ro), oferind astfel respect deosebit celor aproape de 300 de simpatizanți ai lor, prezenți în cele două tribune ale „Olimpiei”, tonul fiind dat, ca la meciuri, de o tobă! Dintre noutăți, destule, au răspuns prezent, deocamdată, antrenorul secund Sașa Ocokoljic, care i-a ținut locul principalului tehnician, Vladimir Arnautovic, reținut câteva zile în plus în Serbia, din cauza inundațiilor din ultima vreme de acolo, și echipierii Michalis Pelekanos, un grec cu… barbă roșie și jocuri multe în competițiile cu ștaif din Europa, Marius Runkauskas, o sosie lituaniană a… chirurgului Owen Hunt din serialul Academia lui Grey, de pe „Diva Universal”, Chris Cooper, o „ciocolată” americană… înaltă cât Cătălin Burlacu, și Dragan Labovic – un sârb uriaș, dar cu alură de băiat de zahăr! Miercuri, 13 august, va ajunge la Ploiești și Daniel „Dee” Brown, „piticul” yankeu de culoare care ne-a chinuit în EuroCup, pe când conducea jocul celebrei Galatasaray Istanbul! În rest, cei de anul trecut, deja-amintitul căpitan Burlacu, Vlad Negoițescu, Adrian Movileanu, plus revenitul Vlad Dogaru, care a trecut din Ardeal, BC Miercurea Ciuc, din nou în Muntenia, BCM U Pitești, și s-a întors, de-acum, acasă. Andrei Ene este un new-ntry local, favorit al selecționerilor echipelor de tineret ale României. În afară lui Brown, tot miercuri este așteptat ;i compatriotul acestuia, Jermaine Jonte Flowers, iar Gerald Raymond Lee jr. – după ce termină cu Cupa Mondială, alături de echipa națională a țării sale adoptive, Finlanda, și Szijarto Levente, ulterior partidelor din preliminariile Campionatului European ale tricolorilor noștri. Rămâne de văzut dacă Autografe_Facebook_Asesoft_micaAlhaji Mohammed va răspunde favorabil unei noi oferte, pentru a bifa astfel al treilea sezon consecutiv alături de Asesoft, sau se va opta asupra unui alt străin, ridicând numărul la opt! Evident, pentru a prinde contur deplin ieșirea din grupele EuroCup. Sigur este că Bojan „Boki” Popovic nu-i va face… concurență lui „Dee”, optând pentru o altă provocare. Așa cum a făcut și Adrian Guțoaia, alegând-o pe ultima finalistă a întrecerilor din LNBM, CSU Oradea. Terminând contractele cu trupa campioană, Vladimir Tica s-a „oprit” la BC Timișoara, în drum spre Serbia natală, punându-se la dispoziția lui Dragan Petricevic, fostă cunoștință a ploieștenilor revenită în urbea de pe malurile Begăi, iar Ante Krapic l-a însoțit pe Guțoaia în Bihor. Asta în vreme ce Vlad Dumitrescu urmează a fi împrumutat la o altă formație, pentru a evolua mai mult.

Primul antrenament a fost deschis, ca în ultimii ani, de către originalul preparator fizic sârb Roland Anzur, ale cărui exerciții i-au amuzat și relaxat, totodată, atât pe spectatori, cât și pe baschetbaliști, cei din urmă… uitând pe loc că s-a terminat vacanța și nu mai e loc de nostalgii. La final, când a venit momentul autografelor acordate de c[tre Pelekanis, Runkauskas, Cooper și Labovic (foto jos; Facebook Asesoft) pe fotografiile oficiale personale, într-o clipită, starurile au fost înconjurate de cea mai tânără generație de simpatizanți ai sportului jucat la panou în Ploiești. Au făcut furori și șepcile negre „Spalding”, după modelul american, având inscripționate numele orașului nostru și numărul 10 – cel al titlurilor naționale cucerite de CSU Asesoft, în condensata istorie a sa de doar 12 ani! Luni, 18 august, delegația „alb-albaștrilor” se va îndrepta spre orașul ce găzduiește în ultimul timp stagiul de pregătire și jocuri din străinătate, Zlatibor (Serbia), acolo unde se va întâlni cu o altă echipă din țara noastră, dar de fotbal, Metalul Reșița, din care fac parte și doi ploieșteni, Constantin Stoica și Sorin Ciobanu. La fața locului, se vor disputa meciuri-test cu ștaif, printre adversari fiind nume grele, precum Fenerbahce Istanbul și Steaua Roșie Belgrad. La întoarcerea acasă, conform obiceiului deja, se va combate în două turnee amicale, cu echipe din LNBM, cireașa de pe tort putând fi pusă – existând o astfel de viariantă – la „Olimpia”: partida de prezentare a echipei, contra inegalabilei Olympiakos Pireu! Se spune că grecilor li s-ar pregăti un sejur de cinci stele, la Ploiești, drept mulțumire dacă vor onora startul neoficial în următorul sezon al campionilor României, pentru care Cătălin Burlacu și coechipieri săi au drept target: Supercupa, de pe 24 septembrie, ora 19.00, cu Energia Rovinari, din modernizata sală Dinamo, de la București, Cupa României, cu Final Four-ul programat anul viitor, titlul din LNBM, cu play-off-ul tot atunci, și ieșirea din grupele EuroCup, a doua competiție continentală intercluburi. Una pentru care s-a primit, a doua oară consecutiv, un wild-card binemeritat!

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024