Când îşi vor primi banii păgubiţii FNI
Redactia -
Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) i-ar putea despăgubi pe cei 6.114 de păgubiţi FNI pe care îi mai are în portofoliu până la finele anului 2013 sau cel târziu până la mijlocul anului viitor, suma necesară fiind de aproximativ 29,5 milioane de lei, a anunţat, marţi, preşedintele instituţiei, Adrian Constantin Volintiru, citat de Agerpres. Potrivit sursei, numărul iniţial de creditori FNI pe care l-a preluat Autoritatea s-a ridicat la 24.000 – 25.000 persoane, din care au fost despăgubite 18.200 de persoane şi au mai rămas 6.114. Citeşte mai departe aici.