Când porneşte căldura în Ploieşti. Anunţul Veolia

Redactia -

Când porneşte căldura în Ploieşti. Anunţul Veolia

Comunicat de presă

Date fiind temperaturile scăzute care se vor înregistra la Ploieşti în perioada următoare, Veolia Energie Prahova este pregătită să înceapă furnizarea agentului termic către ploieşteni. Conform prevederilor legale, dacă timp de 3 zile consecutiv media temperaturilor în intervalul 18:00–06:00 este mai mică de 10 grade Celsius, se îndeplinesc condiţiile necesare pornirii sezonului de încălzire.

Potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), aceste condiţii ar putea fi îndeplinite vineri, 7 octombrie.

De la această dată, toate echipamentele de producţie şi distribuţie vor intra în regimul de funcţionare pentru perioada de iarnă. Astfel, instalaţiile vor livra energie termică pentru toţi consumatorii racordaţi la sistemul centralizat, cu excepţia celor care înregistrează datorii sau care au solicitat amânarea desigilării vanelor, ca urmare a nefinalizării la timp a lucrărilor din interiorul blocurilor.

Rămânem, ca şi până acum, deschişi dialogului şi identificării unor soluţii rapide pentru stingerea datoriilor şi începerea distribuirii de agent termic către toate Asociaţiile de Proprietari din Ploieşti care înregistrează restanţe la plata facturilor. Asociaţiile de Proprietari care încă execută lucrări la instalaţiile interioare sunt invitate să ne comunice în cel mai scurt timp data la care acestea vor fi finalizate, pentru ca tehnicienii Veolia Energie să poată încărca şi pune în funcţiune instalaţiile de încălzire, în baza unei programări prealabile.

Clienţii care doresc furnizarea agentului termic înainte de această dată ne pot solicita acest lucru în scris, fie prin email, fie prin depunerea unei solicitări la Biroul de Relaţii cu Clienţii. Vă reamintim că toate punctele termice şi modulele exploatate de societatea noastră sunt automatizate, iar alimentarea cu încălzire se opreşte în mod automat atunci când temperatura exterioară depăşeşte 13,5°C şi reporneşte când aceasta scade sub pragul menţionat.

Suntem oricând la dispoziţia clienţilor noştri la Centrul de Apel non-stop al Veolia Energie Prahova la numerele 0 800 800 255 (gratuit în reţeaua Telekom) şi 0244 408 888 (număr cu tarif normal în orice reţea de telefonie fixă sau mobilă), pe adresa de mail ploieş[email protected] sau la Biroul Relaţii Clienţi, din strada Gheorghe Doja, nr 154 A.