Când se restituie taxa pe poluare şi timbrul de mediu

Redactia -

Când se restituie taxa pe poluare şi timbrul de mediu

În ședința de vineri a Guvernului României, a fost adoptată Ordonanța de Urgență privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule.

Este vorba despre o hotărâre dorită de către cetățeni, prin care Guvernul PSD-ALDE corectează o situație de fapt sesizată și de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, potrivit căreia, este dreptul contribuabilului de a obține rambursarea unor taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii.

Ordonanța reglementează restituirea pe cale administrativă, la cerere, a sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule.

BENEFICIARII acesteia sunt contribuabilii care au achitat taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, conform Legii 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, taxa pe poluare pentru autovehicule, prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzută de Legea nr. 9/2012, și timbrul de mediu pentru autovehicule, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 37/2014, cu modificările și completările ulterioare, care nu au beneficiat de restituire pâna la intrarea în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă  și care vor solicita în scris, organului central fiscal competent, până la 31 august 2018, sub sancțiunea decăderii, restituirea sumelor achitate și a dobânzilor aferente acestora, datorate pentru perioada cuprinsă între data perceperii şi data restituirii.

Nivelul dobânzii va fi cel prevăzut la art. 174 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Modelul cererii va fi aprobat, prin ordin comun, de Ministerul Mediului şi Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței, iar normele metodologice de aplicare- în termen de 60 de zile.

Menționăm că restituirea sumelor se realizează, în baza deciziilor emise de organul fiscal central competent, potrivit prevederilor Legii nr.207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, astfel:

– pentru taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în perioada 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2018;

– pentru  timbrul de mediu pentru autovehicul, în perioada 1 septembrie 2018 – 31 martie 2019.

 

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024