Când se vor finaliza lucrările la Spitalul „Buna Vestire”
Redactia -

„Am fost pe șantierul de la Spitalul „Buna Vestire”, unde se desfășoară lucrările de reabilitare, modernizare și extindere a corpului C4 – un proiect vital pentru sănătatea prahovenilor.
Valoarea totală a investiției este de 56,2 milioane lei, din care peste 39 de milioane lei provin din fonduri guvernamentale, iar diferența este asigurată de Consiliul Județean Prahova.
Am discutat la fața locului cu constructorii și echipa tehnică despre ritmul lucrărilor, dar și despre problemele care au apărut, de la documentații până la racordarea electrică. Le-am transmis clar: nu există scuze! Până pe 24 decembrie, proiectul trebuie finalizat.
Prahovenii au nevoie de un spital sigur, modern și bine echipat. Iar eu îmi asum personal monitorizarea acestui șantier până la final.
Prin acest proiect, clădirea va fi consolidată, secțiile modernizate, spațiile optimizate, iar pacienții vor beneficia de aparatură medicală de ultimă generație.
Este un pas important în modernizarea sistemului sanitar din județ și o dovadă că, atunci când există voință și responsabilitate, proiectele devin realitate”, a transmis Virgiliu Nanu, preşedintele CJ Prahova.

![Lucrările de modernizare a Spitalului Câmpina au ajuns la ultima etapă Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2026/06/screenshot-2026-06-17-080450.jpg)
![Dezinsecţie şi deratizare în Ploieşti, în iunie. Unde se intervine Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2021/09/dezinsectie-1-ploiesti.jpg)

![Virgiliu Nanu, anunţ despre lucrările la drumul prăbuşit dintre Câmpina şi DN1 Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2026/06/lucrari.jpg)
![Lista străzilor din Ploieşti pe care se lucrează săptămâna aceasta Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2025/11/canalizare.jpg)