Când trupele din eșalonul de elită județean fac deja meciuri-test, echipa fanion a Prahovei mai are până la primul amical

Dragos Trestioreanu -

Când trupele din eșalonul de elită județean fac deja meciuri-test, echipa fanion a Prahovei mai are până la primul amical

După ce siteul clubului găzarilor, www.fcpetrolul.ro, a anunțat primul meci-test al lui Laurențiu Marinescu și al vechilor și noilor coechipieri ai săi de la FC Petrolul Ploiești, sâmbătă, 26 ianuarie 2019, ora 11.00, pe unul dintre terenurile sintetice din Parcul Municipal Vest, cu exact o săptămână înainte de amicalul cu Petrolistul Boldești, antrenorul principal Mugurel Cornățeanu a comandat nu numai o ședință mai lungă cu accent pe partea fizică, ci a și supervizat o miuță „11 contra 11”. Iar asta pe un teren aflat alături de cel pe care o divizionară D locală, CS Blejoi, își disputa cel dintâi joc de pregătire al anului, contra echipei CSC Berceni. Nu a fost însă cel dintâi antrenament al „lupilor” la Parcul Municipal Vest.

Avându-i la dispoziție pe toți fotbaliștii legitimați în acest moment la Petrolul, plus câțiva juniori din propriul centru de profil, Cornățeanu i-a preluat de la Ovidiu Chiribici, preparatorul fizic, i-a împărțit în două trupe cât mai echilibrate, a dat drumul la joc și l-a oprit ori de câte ori i s-a părut necesar, făcând atunci corecturile impuse sau oferind diverse sfaturi. A fost un antrenament binevenit, în condițiile în care se va disputa, se presupune, și testul cu Boldeștiul, de dinaintea plecării spre Turcia, una programată luni, 28 ianuarie.

De subliniat că, în vreme ce coechipierii lui au trecut la miuță, mijlocașul central Paul Antoche a continuat să alerge, neintrând la joc sub comanda lui Mugurel Cornățeanu. Iar asta deoarece zvonul potrivit căruia găzarii se vor despărți de el prinde tot mai mult contur, însă speculația că ar pleca la Timișoara, acolo unde ar fi dorit de către noul manager general de la ACS Poli Timișoara, prahoveanul Vivi Răchită, nu are deloc acoperire, potrivit președintelui executiv al FC Petrolul Ploiești, Cristi Vlad. Acesta a declarat că va căuta „o variantă bună pentru Antoche, în niciun caz nefiind vorba despre ce se zvonește. Paul nu face separat pregătire, doar că nu vrea să riște, dacă ar intra acum la joc”.

Altfel, Răchită – notează www.liga2.ro – a afirmat că așteaptă un răspuns de la doi fotbaliști de Liga 1, care au jucat în tur la… Petrolul! Să fie vorba despre Florin Plămadă și mai cine? Tordai Arpad, oare, dacă ar veni Alberto Cobrea? Despre Claudiu Herea nu mai poate fi vorba, cum se credea, deoarece el a semnat cu Metaloglobus București, redevenind coechipier cu fratele său mai mare, Ovidiu, de data aceasta sub bagheta fostului antrenor al liderului turului campionatului Ligii a II-a, Balint Laszlo (ex-Sportul Snagov). Între timp, Vivi l-a trimis „ramburs”, la Astra 2, pe Cristian Nedelcovici, detașat la ACS Poli, motivul deciziei dure fiind acela al unor gafe făcute de portar, la un meci-test, dar și la un… antrenament anterior!

Foto: Paul MÂINEA

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024