Carambol cu 15 autoturisme pe DN1A. CNAIR, amendată de Poliţia Rutieră
Redactia -

Un carambol în care au fost implicate 15 autoturisme, s-a produs miercuri dimineaţă pe DN 1A – Centura de Est a Ploieştiului, din cauza poleiului.
Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, accidentele au avut loc la kilometrul 79+400, în apropiere de localitatea Moara Nouă, pe podul care traversează calea ferată.
Nicio persoană nu a fost rănită în urma evenimentelor.
„În urma verificărilor, s-a stabilit că principalul factor a fost neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, asociată cu lipsa asigurării stării de viabilitate a carosabilului”, au transmis reprezentanţii IJP.
În acest context, CNAIR – administratorul sectorului de drum – a fost sancţionată contravenţional cu 21 de puncte de amendă, în valoare totală de 4.252,5 lei.
Poliţia precizează că toate autovehiculele implicate erau dotate cu anvelope de iarnă conforme.

![Oameni de afaceri din Marea Britanie, interesați de investiții majore la Ploiești Thumbnail [200x250]](https://gazetaph.ro/wp-content/uploads/2026/01/delegatie-marea-britanie.jpg)
