Carambol cu trei autoturisme, în Câmpina

Redactia -

Carambol cu trei autoturisme, în Câmpina

La data de 29 decembrie a.c., în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina, au fost sesizați despre faptul că pe strada Mărășești din municipiu, s-a produs un accident rutier.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că un bărbat de 47 de ani în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 31 de ani.

În urma impactului autoturismul condus de bărbatul de 31 de ani a fost proiectat în alt autoturism condus de un bărbat de 68 de ani.

În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporala a unei femei de 76 de ani, passageră în autoturismul condus de bărbatul de 68 de ani, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0, 00 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul tuturor conducătorilor auto implicați în accident.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.