De la 1 iulie 2023, FC Petrolul se desparte de cei patru fotbaliști împrumutați de la FC Voluntari, CSU Craiova, Dinamo și Farul. Va mai reveni la Ploiești vreunul dintre ei?

Dragos Trestioreanu -

De la 1 iulie 2023, FC Petrolul se desparte de cei patru fotbaliști împrumutați de la FC Voluntari, CSU Craiova, Dinamo și Farul. Va mai reveni la Ploiești vreunul dintre ei?

Vara trecută, de la începutul pregătirilor, la antrenamentele fotbaliștilor de la FC Petrolul Ploiești au participat și doi dintre cei împrumutați de la CSU Craiova și FCV Farul Constanța, mai precis fundașul dreapta Florin Borța (foto jos, în stânga), revenit la echipa „lupilor”, proaspăt promovată în SuperLigă, respectiv mijlocașul ofensiv Cosmin Tucaliuc, a cărui detașare pe „Ilie Oană” a fost prelungită cu încă un sezon. Ulterior, după debutul campionatului, în urma despărțirii de titularul postului de portar din eșalonul secund, Raul Avram, ajuns iarna trecută la Minaur Baia Mare, a fost adus, tot sub formă de împrumut, goal-keeper-ul Octavian Vâlceanu (foto sus, în dreapta), de la FC Voluntari. Și acesta tot până la finele întrecerilor, bucureșteanul ajungând în Pipera după o perioadă plină de probleme financiare la ulterior defuncta Gaz Metan Mediaș. În fine, în prima parte a anului în curs, a venit, sub aceeași formă, și fundașul central Ricardo Grigore, de la Dinamo București, via FCU 1948 Craiova, o fostă mare speranță a fotbalului românesc, participant cu succes la penultimul turneu final EURO „U21”.

Pe data de 30 iunie 2023, potrivit contractelor semnate de către Vâlceanu, Borța, Grigore și Tucaliuc, cei patru o vor părăsi pe Petrolul, rămânând de văzut câți dintre ei vor mai și reveni la Ploiești, cu acceptul cluburilor de care aparțin. Vâlceanu și Borța au fost favoriți ai suporterilor, primul câștigând duelul colegial cu austriacul Andreas Leitner, iar al doilea s-a concurat frumos cu ivorianul Seniko Doua, nici Tucaliuc, deși folosit mult mai puțin decât coechipierii lui mai sus-menționați, nedezamăgind. Numai Rici Grigore a părut a nu mai fi o soluție competitivă de viitor pentru defensiva „galben-albaștrilor”. Dar, decizia finală va fi luată, în afara cluburilor de la Voluntari – la care Vâlceanu l-ar putea înlocui pe Mihai Popa, ofertat se zice de către o echipă din Serie A, fostul „lup” urmând să concureze pe post cu spaniolul Jesús Fernández Collado, ex-Real Madrid -, Craiova  București și, respectiv, Constanța, și de antrenorul principal al Petrolului, Florin Pârvu. Ca și, mai mult ca sigur, de conducerea la vârf a ploieștenilor, care este formată din împrumutătorul Marian Copilu și președintele executiv Claudiu Tudor. De urmărit…

Foto: www.fcpetrolul.ro