Înaintea ultimei speranțe a Petrolului pentru play-off! „Lupii” și „Craiova lui Rotaru”, fără căpitani, astăzi. Unii și văduviți de absențele lui Doua și Ișfan, iar alții, și de lipsa lui Koljic, aflat pe picior de plecare într-o țara exotică

Dragos Trestioreanu -

Înaintea ultimei speranțe a Petrolului pentru play-off! „Lupii” și „Craiova lui Rotaru”, fără căpitani, astăzi. Unii și văduviți de absențele lui Doua și Ișfan, iar alții, și de lipsa lui Koljic, aflat pe picior de plecare într-o țara exotică

Astăzi, în ultima zi de iarnă calendaristică, 29 februarie 2024, de la ora 18.30, pe arena Ilie Oană, de la Ploiești, în cadrul unei etape intermediare, cea cu numărul 28, FC Petrolul își joacă ultima șansă de a rămâne angrenată în lupta pentru play-off. Adversară, în fața căreia nu trebuie ca „lupii” să facă un pas greșit, este CSU Craiova, cunoscută mai mult drept „Craiova lui Rotaru”, după numele finanțatorului său. Va fi un joc de „care pe care”, și oltenii urmărind să se impună, pentru a nu fi presați de Farul în menținerea locului 4, cel de play-off. Florin Pârvu a declarat ca de obicei, că echipa lui se va bate la victorie, iar omologul bulgar al vizitatorilor, bulgarul Ivailo Petev, a zis că duelul va fi unul complicat, părând  a se teme de Petrolul. Ce va fi se va vedea pe teren, în curând.

De la ploieșteni lipsesc căpitanul Țicu, pentru cumul de cartonașe, Ișfan, potrivit unei clauze restrictive de neparticipare la partidele directe, din contractul de împrumut la FC Petrolul, și Doua, abia operat la ligamentele de la un genunchi și aflat în recuperare. Oltenii nu îl au nici ei pe căpitan, din același motiv ca și „lupii” pe al lor, internaționalul Bancu stând o etapă. În plus, mai de ultim moment, s-a aflat și că fostul golgheter al „Craiovei lui Rotaru”, bosniacul născut în Spania, Koljic, ajuns rezervă de la o vreme, este pe picior de plecare într-o țară exotică! Și astfel, nu face parte din lotul deplasat la Ploiești. Altfel, Dumitriu i-a luat din nou locul lui Doua, revenitul Papp – pe al lui Garutti, iar Hanca a fost mutat ca fundaș stânga, substituind-ul pe Țicu. Motiv pentru care, la mijloc, va intra rezerva Diomandé. Va reveni în primul „11” Grozav, ținut pe bancă la startul meciului de la UTA. Craiovenii au pierdut un internațional autohton, Bancu, dar îl vor avea pe teren, în locul lui, pe un altul, din Guineea Ecuatorială, Ndong, vedetă la destul de recenta Cupă a Africii. În rest, Petev merge cam pe echipa-stas. Un meci interesant, de văzut…

Foto: www.fc petrolul.ro și Ionuț CĂRBUREANU