Carla’s Dreams, Loredana, Voltaj, Delia şi Andra cântă în Bucureşti de Revelion

Redactia -

Carla’s Dreams, Loredana, Voltaj, Delia şi Andra cântă în Bucureşti de Revelion

Atmosfera marilor show-uri de pe Broadway la cea mai mare petrecere a anului,  Hit Revelion 2018 care îi aduce duminică, 31 decembrie, pe scena din Piața George Enescu pe Carla’s Dreams, Loredana, Voltaj, Delia, Andra și mulți alții, anunță organizatorii evenimentului, Primăria Capitalei prin ARCUB.

Petrecerea Hit Revelion 2018 începe la ora 19.00, în Piața George Enescu și promite șase ore de distracție continuă cu peste 100 de hituri românești cântate live de nume mari ale industriei muzicale din România. Conceput ca o călătorie muzicală în lumea celor mai fredonate refrene din ultimii ani,  Hit Revelion 2018 anunță un program dinamic menit să energizeze publicul cu ritmuri de pop, dance, rock și hip hop, momente de balet, artificii și efecte de lumină.

De la baladele lui Holograf și ale Direcției 5, la melodiile seducătoare ale Annei Lesko și Elenei Gheorghe, ritmurile dance ale lui Connect-R, refrenele hip-hop în stilul lui Vescan și până la cele mai bune hituri semnate de Carla’s Dreams, Loredana, Delia sau Andra, Hit Revelion 2018 promite o incursiune spectaculoasă în istoria hiturilor românești din ultimii ani.

Intrarea este liberă.

PROGRAM

19:00 — 20:00  Holograf, Direcția 5, Mihail, Ovidiu Komornyik, Marcel Pavel, Anna Lesko

20:00 — 21:00 Elena Gheorghe, Rândi, Lidia Buble, Pepe, Connect-R, Vunk, Irina Rimes, Alina Eremia

21:00 — 22:00 Adrian Sînă, Florin Riștei & Vescan, Florin Chilian, Jo, Corina, Vanotek

22:00 — 23:00 Andra, Marius Moga, Delia

23:00 — 00:00 Voltaj, Loredana, Zoli TOTH Project

00:00 — 01:00 Carla’s Dreams

Spectacolul este prezentat de Ionela Năstase și CRBL.