Catastrofă în inima Banatului! Petrolul a pierdut la un scor de forfait meciul cu o candidată la retrogradare! Putea fi și mai rău cu ASU Politehnica!

Dragos Trestioreanu -

Catastrofă în inima Banatului! Petrolul a pierdut la un scor de forfait meciul cu o candidată la retrogradare! Putea fi și mai rău cu ASU Politehnica!

Niciodată, în acest sezon, cel puțin până acum, nu am primit după un meci al Petrolului atâtea mesaje private pe o rețea de socializare bine cunoscută, așa cum s-a întâmplat în seara aceasta. Foști „lupi”, antrenori din lumea fotbalului, fani ai „galben-albaștrilor”, ale căror nume, firesc, nu le voi divulga, trebuind să fiu crezut, deci, pe cuvânt, mi-au transmis indignarea și părerea de rău ale lor după eșecul la un scor de forfait, 0-3 (0-2), de la Timișoara, de pe arena Dan Păltinișanu, cu ASU Politehnica. Rușinea a fost pățită într-un stadion mai ocupat și cu o tribună mai frenetică decât altădată. Reacțiile erau absolut firești, pentru că orice s-are spune, deși teoretic, ba chiar și practic, Petrolul mai are șanse în lupta pentru promovare, feeling-ul aproape general este că accederea, la vară, în Liga ar fi devenit deja o… Fata Morgana!

La Timișoara, ca și în celelalte deplasări, de altfel, Marinescu și coechipierii săi au pornit, din prima, la atac, dar tot ca și la alte partide de pe terenuri străine, a apărut repede și… pocinogul, după care s-a ales praful! În inima Banatului, în minutul 8, trupa lui Cosmin Petruescu a primit o lovitură de la colțul terenului, de pe stânga, pe care Ignea a executat-o „covrig”, cu dreptul, spre bara a doua, acolo unde înaltul căpitan al „băieților în ghete”, Mera, s-a cocoțat cu ambele brațe pe grecul Sarris și, profitând de… orbul găinii atât al centralului Sergiu Popa, cât și al asistentului de la tușa unu, Florian Alexandru Vișan, dar și de indecizia neașteptată a portarului coechipier, Lungu, a deschis scorul, cu capul, mingea ducându-se sub trasversală și căzând, apoi, dincolo de linia porții! Petrolul a revenit în atac și era chiar să egaleze – aș zice chiar că a și egalat, dar mai greu de dovedit 100%, e drept! – la șutul în cross al lui Pușcaș (22), de la 17 metri, ușor lateral stânga, deviat spre propriile buturi de Murariu. Balonul a fost respins, din aer, de deasupra liniei porții, de Scutaru. A părut totuși că a fost gol valabil, așa cum s-a întâmplat și în tur, la meciul dintre aceleași echipe! A mai venit o altă fază, trasă la indigo după cea de la prima reușită a lui Mera, cel mai periculos… atacant al lui ASU Poli din prima repriză, și s-a stabilit rezultatului mitanului întâi, unul la care nici mai optimist fan al „alb-violeților” nu s-ar fi gândit: 2-0! Longilinul fundaș central a beneficiat de încă un corner bătut „covrig” de către același Ignea, de marcajul mai întârziat al lui Sarris, ca și, din nou, de lipsa de reacție eficientă a lui Lungu, și a bifat „dubla” în minutul 35, fixând tabela înainte de a se merge la vestiare, pentru pauză. Incredibil, dar adevărat!

În pauză, Mugurel Cornățeanu l-a taxat pe fundașul central grec, lăsându-l pe bancă și înlocuindu-l cu ofensivul Nini Popescu, situație în care s-a ajuns ca perechea de stoperi să fie alăcuită din… doi mijlocași centrali de meserie: Ghinga și Pușcaș! Odată cu retragerea celui din urmă pe linia de fund, mai activ pe planul atacului în primele 45 de minute, a fost adus mai în spate un Marinescu aflat la cel mai discret meci al său de când s-a reechipat în galben și albastru. Locul lui din cea dintâi jumătate a jocului a fost luat de nou-intratul pe teren, Popescu, căruia însă i-au trebuit câteva minute pentru a ieși la rampă prin câteva faze fixe bine executate. Și celelalte schimbări ale lui Cornățeanu au fost ofensive, dar post pe post cum se zice, Saim Tudor substituindu-l pe seniorul Rusu, total șters, iar după 10 minute, Ștefănescu – care avea să facă figurație aproape o jumătate de ceas – i-a întrerupt statutul de integralist junelui „U 21” Moldoveanu. Totuși, asta pe bună dreptate, și ex-dinamovistul făcând un meci modest. Rămas fără vreo idee inteligentă, cel numit după meciul din retur de la Snagov, cu Sportul, „Praful magic”, s-a trântit pe unul dintre fotoliile luxoase ale băncii de rezerve și a discutat – numai ei știu ce! – cu preparatorul fizic înscris în raportul de joc ca… antrenor secund, Ovidiu Chiribici. Totuși, ceva deosebit nu a mai ieșit după acea conversație. Mai mult, mijlocașul rafinat, împrumutat de la „U” Cluj, Octavian Ursu, l-a ridiculizat, în minutul 87, ușor lateral stânga, pe Pușcaș, săltând mingea peste el, apoi, a rezistat atacului lui Ghinga și a rămas la balon dintr-un ricoșeu fericit, „scărița” lui din fața lui Lungu încheind seria de… umilințe din seara de duminică! Putea fi și mai rău, după ce, pe partea cealaltă, penultima rezervă la care a apelat Petruescu, Bedea, s-a distrat cu Țicu și cu același Ghinga, dar Lungu și-a mai spălat din păcate, deviind în corner, cu palmele, mingea șutată cui ochii închiși de bănățeanul rămas în poziție de „unu la unu” cu goal-keeper-ul Petrolului! Dar se mai puteau marca și mai multe goluri, au fost și două bare, Arnăutu – în prima repriză – și Cristian Ene, în a doua, plus destule alte ocazii de a se înscrie, de ambele părți. Pentru un spectator neutru, a fost un meci cu goluri frumoase și cu ocazii mari, dare nu și pentru delegația Petrolului, care a plecat la hotelul Reghina, după joc, cu… coada între picioare! Aduși cu avionul la Timișoara, urmând a reveni acasă tot așa, luni, 25 martie, găzarii nu au arătat a candidată autorizată la promovare. Din păcate!

ASU POLITEHNICA: Murariu 7 – Motreanu 7 (61 – Jurj 6), Mera (cpt) 9, Scutaru 7, Cherecheş 7 – Vasile 7, Ignea 8 – Manea 6.5 (83 – Bedea), Ursu 8.5, M. Ene 7 – Cr. Ene 6 (89 – Vidrăşan). Colectiv tehnic: Cosmin Petruescu (antrenor principal), Antonio Foale (antrenor secund), Dragoș Picu (antrenor al portarilor), Adrian Rus (preparator fizic).

FC PETROLUL: Lungu 5 – Borţa 5.5, Ghinga 5.5, Sarris 5 (46 – Popescu 6), Ţicu 6 – Bucşa 5.5, Puşcaş 6 – Rusu 5 (63 – Saim Tudor 5.5), Marinescu (cpt) 5.5, Moldoveanu 5.5 (73 – Ştefănescu 5.5) – Arnăutu 6. Colectiv tehnic: Mugurel Cornăţeanu (antrenor principal), Ovidiu Chiribici (preparator fizic), Vasile Șleam (antrenor al portarilor).

Au arbitrat: Sergiu Popa (Aiud) 6.5 – Florian Alexandru Vişan 6.5 şi Daniel Vlase 7 (ambii din Galaţi).

Arbitru de rezervă: Mircea Ardelean (Arad).

Observatori: Dumitru Paraschiv (Drobeta Turnu Severin), pentru joc, și Teodora Albon (Cluj), pentru arbitraj.

Cartonașe galbene: Ghinga (18), Manea (21), Cr. Ene (62), Bucșa (68), Bolboașă (72; de pe banca de rezerve), Saim Tudor (86), Murariu (90+2).

În etapa viitoare se va desfășura pe arena Ilie Oană derbiul FC Petrolul Ploiești – Universitatea Cluj, cele două viitoare combatante fiind despărțite acum de 4 puncte, „șepcile roșii” terminând la egalitate, 0-0, în ultimul duel al acestei etape, după ce oaspeților de la FC Argeș Pitești li s-a anulat un gol valabil, iar Dorin Goga a primit cartonaș roșu, urmând a lipsi de la meciul de sâmbătă, 30 martie, ora 18.30. Altfel, de remarcat prestația bună a tânărului mijlocaș Mihai Ene, la care Petrolul a renunțat în iarnă, el nefiind deloc folosit de către toți cei trei antrenori avuți de „lupi” în a doua parte a anului trecut, Leo Grozavu, Octavian Grigore și Mugurel Cornățeanu! Redirecționat de către deținătorul drepturilor sale, Viitorul Ovidiu, la ASU Politehnica, ca și coechipierul lui din poartă, Rareș Mihai Murariu, ploieșteanul Mihai Ene are parte de jocuri mai multe, este și titular, iar asta se vede! De subliniat și că ploieștenii au avut la Timișoara parte de o galerie, ultrașii încurajându-și echipa favorită, tot timpul!

Foto: www.fcpetrolul.ro (www.sportpictures.eu – Sebastian TĂTARU) și www.liga2.ro