Câte rachete antigrindină au fost lansate în Prahova, în timpul furtunii de joi, 13 iunie
Redactia -

Sistemul Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor prezintă bilanțul unei săptămâni destul de liniștite până aseară, când a intervenit una dintre cele mai puternice furtuni din ultimii ani, a cărei energie cinetică a fost atât de mare încât a afectat și capitala.
Prezentarea detaliată a acțiunilor din seara zilei de 13 iunie:
În data de 13.06, un sistem frontal, care a traversat teritoriul țării de la vest la est, a determinat instabilitatea accentuată a masei de aer, predominant în jumătatea de sud a țării. Administrația Națioanală de Meteorologie a precizat pentru această zi: ”averse torențiale, descărcări electrice, iar pe arii restrânse, mai ales în regiunile sudice, vijelii și căderi de grindină”. De asemenea, pentru această zi, au fost emise mai multe mesaje de fenomene meteorologice periculoase, pentru mai multe județe, inclusiv și pentru cele aflate în aria protejată de infrastructura SNACP, cum sunt județele: Olt, Dolj, Vâlcea, Mehedinți, Teleorman și Timiș, pentru care au fost emise avertizări cod roșu și mai multe avertizări cod portocaliu și galben.
Începând cu ora 19:00, un sistem convectiv mezoscalar (sistem convectiv supercelular) a ajuns în proximitatea zonei protejate de Unitatea de combatere a căderilor de grindină Oltenia, iar la ora 19:11, când sistemul convectiv a pătruns pe teritoriul protejat de Grupul de combatere Vânju Mare, s-au realizat primele intervenții active în atmosferă. În intervalul 19:16 – 20:05, din grupul de Combatere Vânju Mare au fost lansate 85 de rachete antigrindină; începând cu ora 20:05, sistemul mezoscalar a cuprins și zona protejată de Grupul de combatere Segarcea. În intervalul 20:08 – 20:24, s-a intervenit din grupurile de combatere Vânju Mare și Segarcea, consumându-se 23 rachete antigrindină la Segarcea și alte 15 rachete antigrindină la Vânju Mare. La ora 20.20, sistemul convectiv a cuprins și Grupul de combatere Drăgășani, care în intervalul orar 20:20 – 21:00 a lansat 115 rachete antigrindină, după care sistemul convectiv mezoscalar a părăsit aceste zone și s-a deplasat spre est. În jurul orei 22:00, acesta a intrat pe teritoriul protejat de grupul de combatere Sud din structura Unității pilot de combatere a căderilor de grindină Prahova, iar în intervalul 22:04 -22:50, au fost lansate 103 rachete antigrindină, reușindu-se combaterea căderilor de grindină pe o mare parte din teritoriul protejat și, local, diminuarea dimensiunii greloanelor de grindină în localitățile Vișina, Cilieni și Olteanca, unde a căzut grindină de dimensiuni mici și medii.
Pe suprafața protejată de Unitatea de combatere a căderilor de grindină Oltenia, a căzut grindină în localitatea Momotești, jud. Vâlcea, deoarece aceasta se află pe sector interzis de lansare a rachetelor antigrindină, fiind un cartier populat al mun. Drăgășani. De asemenea, s-au înregistrat căderi de grindină în sectorul interzis din vecinătatea depozitelor aparținând OMV Petrom.
Comparativ cu teritoriul protejat, pe teritoriul neprotejat s-au înregistrat căderi de grindină în multe localități din județele: Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Ilfov, Giurgiu, Călărași și în zona municipiului București, unde dimensiunea greloanelor a fost medie și mare, căzând în cantități masive și producând multiple pagube culturilor agricole și comunităților din zonă.
Conform datelor Administrației Naționale de Meteorologie, căderile de grindină au afectat 107 localități din 20 de județe.