Ce a făcut C.P.Tăriceanu la Ploieşti

Redactia -

Ce a făcut C.P.Tăriceanu la Ploieşti

 La invitația Partidului Liberal Reformator, Călin Popescu Tăriceanu, a efectuat miercuri, 30 iulie, o vizită la Ploiești, informează biroul de presă al PLR.

Programul zilei a inclus participarea la o ceremonie de omagiere a personalității lui I. G. Duca, desfășurată la statuia fruntașului liberal, urmat de vizitarea societăților ADEPLAST S.A. ROMÂNIA BERCENI și OZTASAR DESIGN, din Păulești.

După o întâlnire cu reprezentanți ai autorităților locale și județene, precum și ai serviciilor deconcentrate, pe tema priorităților legislative pentru următoarea sesiune parlamentară, Călin Popescu Tăriceanu a participat la întâlnirea regională organizată de Partidul Liberal Reformator, în pregătirea Congresului din 1-2 august 2014. La reuniune au fost prezenți delegați din județele Prahova, Buzău, Dâmbovița, Argeș, deputați și senatori PLR, precum și invitați din alte județe.