Ce-a fost asta, oameni buni?!? El era antrenorul Petrolului sperat să dea contur concret visului promovării? Totul s-a spulberat ca un castel de nisip, pe final de meci, în numai cinci minute de-a dreptul aiuritoare!

Dragos Trestioreanu -

Ce-a fost asta, oameni buni?!? El era antrenorul Petrolului sperat să dea contur concret visului promovării? Totul s-a spulberat ca un castel de nisip, pe final de meci, în numai cinci minute de-a dreptul aiuritoare!

Ce îl poate determina pe un jurnalist să se apuce să scrie o cronică de la un meci încheiat la ora 2045 nu imediat după ultimul fluier al arbitrului, ci mult după miezul nopții? În cazul meu, câteva momente, sau mai bine-zis câteva decizii tehnice, care încă îmi dau de gândit ca și scenariile SF! Astfel încât, îmi pun, și acum, milioane și milioane de întrebări asupra celui care a hotărât ca, la fragilul scor de 1-0 în favoarea echipei sale, atunci când aceasta avea nevoie numai și numai de victorie, să facă o primă schimbare… defensivă! Adică, în minutul 60, să scoată un atacant dintre cei doi care au început jocul, unul poate ineficace, dar alergând de mama focului și – nota bene! – nepermițându-le fundașilor adverși să „urce” nestingheriți, pentru a și construi! Apoi, într-un duel care trebuia musai câștigat, repet, pentru a mai spera la promovare, în minutul 76 îl scoate și pe al doilea, jucând – până ce s-a găsit să bage un alt vârf tocmai în minutul 84 – fără vreun atacant central! Cumva, așa, în bășcălie, la mișto, așa cum se zice în limbajul de stadion, l-a băgat și pe al treilea de meserie, dar undeva la spartul târgului!

La 1-0, revin, antrenorul apăra rezultatul!!! Pe propriul teren, o-la-la!!! Iar când, ca fidel rezultat al deciziilor sale hai să le numesc elegant temătoare, s-a făcut de 1-1, în minutul 82, s-a gândit să-l introducă pe teren și pe cel mai titrat atacant din lot (vezi mai sus)! Ca să ce?!? Dacă s-a întâlnit omul de trei ori cu mingea, în momente în care coechipierii lui erau deja praf și pulbere, remontada oaspeților venind, în cinci minute, pe acest fond de harababură a înlocuirilor de jucători! Desigur, pentru un 1-2 final, după 1-0 la pauză, grație scorului fixat în minutul 15 de către fotbalistul care i-a lipsit imens Petrolului atâta timp, nu a fost de vină numai tehnicianul. Și jucătorii lui au fost, dar – din nefericire – mai ales el!

Când ai avut norocul să îl ai bun de joc pe unul dintre internaționalii străini din efectiv – debut la șase luni de la venirea lui la echipă -, iar acesta să arate cum se joacă modern fotbal și cum se bate un penalti, să nu poți impune o partitură eminamente ofensivă și după 60 de minute, cum se numește așa ceva?!? Atunci, în acel minut 60, a pierdut antrenorul partida. Când a scos un atacant și a băgat un mijlocaș central, de parcă era în deplasare! Nu, așa nu se putea promova, chiar dacă Miovenii te scăpaseră de Turris, cu un sfert de oră înainte de debutul meciului tău! Deși egalarea a venit dintr-o deviere a unui jucător advers aflat în ofsaid clar – oare, de ce nu a protestat mai nimeni?!? -, chiar dacă să dai henț în careu când mingea lovește brațul de sprijin al unui jucător căzut pe iarbă, care era cu ochii spre balon, a fost ridicol, ceea ce ți-ai făcut, până atunci, cu propria mână, cum se zice, te descalifică, orice ai zice!

Trecând la concret, nu Campionii FC Argeș Pitești – nume predestinat câștigării titlului la potou, în Liga 2? – a învins la Ploiești, ci FC Petrolul s-a învins… singură! Despre partea tehnică a meciului voi scrie „la rece”. Cum, cine sau de ce, va fi de dezbătut. Și de meciul cu Argeșul, și de tot campionatul. Mai scurt timp ca altădată de comentat, dar va fi. Altfel, potrivit contractelor semnate în acest sezon, ca și în cel trecut, de altfel, unele ca la… baschet, adică pe termen scurt și foarte scurt, de la clubul găzarilor ar trebuie să plece, curând, mulți jucători. Și o știu și ei. Încă un… chin, duminică, 2 august 2020, de la 18.30, la CS Mioveni, care are șanse mari de promovare și directă, și gata și acest sezon pentru „lupi”! Se speră, totuși, să nu se mai ajungă iar la vreo șapte ani în eșalonul secund, căci datele problemei s-au schimbat!

În urma documentului oficial semnat cu autoritățile locale, odată cu eșuarea încă o dată în lupta de promovare în Liga 1, ACS Petrolul ’52 Ploiești a pierdut posesia mărcilor plătite cu bani grei în urmă cu trei ani! Mărci pe care le visează, deja, altcineva, dar care ar trebui să înceapă, legal, cu un alt „new Petrolul”, din… Liga C Prahova! Adică din a șaptea ligă!!! Asta deoarece locul în Liga 2 îi aparține aceleiași ACS Petrolul ’52, cea care nu cred că – după atâta zbucium, chin și jale! – ar fi dispusă să îl cedeze taman unuia care a criticat-o încă de pe când echipa ei juca în Liga a IV-a. Va fi vorba despre un viitor sezon special, nu numai din cauza pandemiei, ci și a… alegerilor. Nu știu dacă, cu nici două luni până la scrutin, actualului primar îi va arde să retragă mărcile, dar a lăsa decizia pentru octombrie, de exemplu, ar însemna… distrugerea Petrolului! Pentru că, atunci, vor fi început atât Liga a II-a, cât și cele județene și cum competițiile vor fi în curs, a cere mărcile ar crea un precedent bizar! În sfârșit, vom trăi și vom vedea ce va fi! Suporterii să fie sănătoși după atâtea încercări dure, căci sportul rege din Ploiești este tot mai bolnav!

Foto: www.fcpetrolul.ro (Răzvan PĂSĂRICĂ – www.sportpictures.eu)

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024