Ce efect au avut pasarelele metalice de pe Valea Prahovei

Redactia -

Ce efect au avut pasarelele metalice de pe Valea Prahovei

Nicio persoană nu și-a pierdut viața în accidente rutiere pe DN1, tronsonul Comarnic-Azuga-Bușteni, de la instalarea pasarelelor pietonale, a semafoarelor inteligente și a separatoarelor de sens, informează Poliţia Română.

În urma solicitării pe care Guvernul României a avut-o în vara anului trecut de asigurare a fluenței traficului rutier și a creșterii siguranței rutiere pe DN1, tronsonul Comarnic — Bușteni — Azuga, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, domnul Gabriel Oprea a dispus în cursul lunii august 2013 implementarea unor soluții tehnice, provizorii, pentru reducerea accidentelor cu victime.

Astfel, în zona stațiunilor turistice amintite, au fost instalate patru pasarele pietonale, una în Comarnic, două în Bușteni și una în Azuga, care au permis desființarea a șapte treceri de pietoni din cele trei stațiuni, fiind montate separatoare de sens în centrul stațiunii Bușteni și instalate semafoare inteligente.

Coordonarea implementării soluțiilor tehnice a fost realizată de către Direcția Rutieră din cadrul I.G.P.R..

La un an de la implementarea acestor soluții, din analizele efectuate de către Poliția Rutieră a reieșit că în cele trei stațiuni turistice, pe artera tranzitată de DN 1 numărul accidentelor rutiere grave și al consecințelor acestora a fost redus semnificativ. Nicio persoană nu și-a pierdut viața în vreun accident rutier.

Un rol important l-a avut și suplimentarea numărului de polițiști care au acționat în special la sfârșit de săptămână și cu ocazia sărbătorilor legale.

De asemenea, fluența traficului rutier pe DN1 a crescut considerabil, timpul de parcurgere a tronsonului Comarnic — Sinaia — Bușteni — Azuga reducându-se, în medie, de la 2 ore, la 40-60 de minute, în week-end și sărbători legale.

Polițiștii specializați în sistematizare rutieră vor identifica și alte soluții pentru creșterea siguranței și fluenței traficului rutier.