Ce face CCA? Uită de la… mână până la gură? Delegare bizară la centru și la o linie, în meciul dintre FC Brașov și ACS Petrolul ’52, de pe „Tineretului”!

Dragos Trestioreanu -

Ce face CCA? Uită de la… mână până la gură? Delegare bizară la centru și la o linie, în meciul dintre FC Brașov și ACS Petrolul ’52, de pe „Tineretului”!

Lider al ierarhiei la zi, după nouă etape din campionatul Ligii a II-a de fotbal, ACS Petrolul ’52 Ploiești s-a deplasat sâmbătă, 16 octombrie 2021, la Brașov, în vederea meciului de a doua zi, de pe arena Constantin Ploieșteanu-Tineretului, cu echipa locală, FC, aflată mai în subsolul celei de-a doua jumătăți a clasamentului. Veștile bune ar fi că, după pauza competițională de două săptămâni în vederea desfășurării partidelor oficiale și amicale ale diferitelor selecționate naționale ale țării noastre, antrenorul principal al „lupilor, Nicolae Constantin, a decis ca unii dintre titluari, plus o rezervă, accidentați de mai multă vreme, mai precis fundașul central olandez Bart Meijers și atacanții Sory Ibrahim Diarra (malian) și Constantin Stoica, să facă parte din lotul deplasat în urbea de la poalele Tâmpei. Cel ales pentru duelul cu trupa antrenorului principal Andrei „Toto” Șanta, instalat definitiv la FC Brașov, nemaifiind interimar ca în primele zile de după demiterea lui Ilie Stan. Șanta este ajutat de către foști echipieri ai vechiului FC Brașov, precum Romeo Surdu, Mugurel Buga, Rareș Forika sau Casian Maghici, noul A1 fiind ex-antrenor  portarilor din staff-ul lui Stan. Din delegația ploieșteană, lipsesc însă accidentații Armando Vajushi și Mihai Nițescu, ambii mijlocași de bandă având probleme musculare, și Marius Coman, atacantul, deși a reluat antrenamentele, nefiind încă pe deplin refăcut pentru a fi aruncat în luptă, așa cum se spune în limbajul sportiv. Vestea rea ar fi că onor CCA a delegat în mod ciudat, la Brașov, cel puțin doi arbitri din patru, din brigadă, ca să nu zic altfel, opțiunea catalogând-o, elegant, drept neinspirată.

Se știe că, spre finele sezonului regular trecut al Ligii a II-a, arbitrul bucureștean din lotul Ligii 1, Andrei Antonie (foto sus), a anunțat conducerea CCA, a FRF și organele specializate ale statului că a fost contactat de către un oficial al Petrolului Ploiești, oferindu-i-se o sumă de bani în vederea prestării unui arbitraj favorabil unei echipe, alta decât cea pe care o reprezenta… fostul coleg de comisie județeană de arbitri din Prahova! S-a ajuns, pe cale de consecință, la proces, pe „repede înainte”, vicepreședintele clubului găzarilor de la acea vreme recunoscându-și fapta, dar nu și că ar fi acționat în vederea favorizării formației ploieștene, ieșite oricum atunci din calculele calificării în play-off, ci – repet – a altei grupări, vorbindu-se de una aflată acum la loc de cinste în „Top 6”! S-a dat verdictul, până la urmă, de un an și jumătate cu suspendare, plus – sportiv – interzicerea dreptului de a mai reprezenta vreun club.

Și-acum, CCA – de parcă ar fi uitat de la… mână până la gură – de cazul care a ridicat valuri cât casa – nu a avut altceva de făcut decât să îl trimită pe… Andrei Antonie la meciul dintre FC Brașov, formație în mare suferință de puncte, și Petrolul ’52! Sigur, nu-i nimic neregulamentar în această delegare, dar imoral – cu siguranță că este! Delegându-l la acest joc, CCA a pus nu numai presiune pe un arbitru care ar trebui să uite, timp de 90 de minute, ce s-a întâmplat în prima jumătate a anului, ci și să se dovedească echilibrat și imparțial în toate deciziile pe care le va lua pe teren. În caz contrar, cert, vor abunda contestările. Iar dacă nu ar fi fost destul, deși deleagă arbitri din Moldova la partide din Dobrogea sau din Banat, iar pe cei de acolo – în Moldova sau Muntenia, aceeași CCA a apreciat drept potrivit – și firesc, totodată – să trimită la Brașov un arbitru-asistent domiciliat la… Sfântu Gheorghe, adică la doar circa 33 de kilometri distanță! Nimic neregulamentar nici în acest caz, numai că, cu siguranță, Bucsi Imre-Laszlo (foto mijloc) ajunge, într-un an calendaristic, să zic, mai des la Brașov decât la Ploiești, de exemplu. Apriori, nu-l acuz totuși de ceva în neregulă pe Bucsi, știindu-l un asistent corect și absolut vertical. Însă, era mai bine să fie trimis… altundeva!

Câtă vreme – nota bene! – observatorul de joc vine de la Călărași, Dorinel Dincă, cel de arbitraj tocmai de la Satu Mare, Ștefan Szilaghi, deci se… poate și așa, al doilea asistent, Marius Ionuț Bobe (foto jos), de la Videle, și arbitrul de rezervă, Mihai Laurențiu Ene, de la București, dați-mi voie să îmi pun măcar un mic un semn de întrebare de ce Antonie și Bucsi, ci nu altcineva. Cum confruntarea este televizată live, pe Digisport 1, Telekomsport și Look Sport, sâmbătă, de la 12.30, este de sperat să nu fie probleme cu arbitrajul și arbitrii despre care am scris mai sus. Și alte probleme, mai exact spus, într-un week-end în care deja au fost greșeli de arbitraj mari, cât nu ar fi fost de închipuit. Ba chiar, la Liga 1, bașca, mai ales, (și) ale unui purtător de ecuson FIFA! O fi început ceva și nu ne dăm încă seama?!?

Foto: www.sportpictures.eu (Răzvan PĂSĂRICĂ), www.fcpetrolul.ro (Ionuț CĂRBUREANU), www.inquamphotos (Constantin ȘTEFAN) și www.teresport.ro