Ce riscă cei care oferă mită electorală

Redactia -

Ce riscă cei care oferă mită electorală

CAMPANIA ”TU VOTEZI! M.A.I. TE INFORMEAZĂ!”

Inspectoratul Județean de Poliție Prahova vă informează cu privire la prevederile legii referitoare la exercitarea dreptului la vot.

 

 

În contextul derulării la nivel național a campaniei ”TU votezi! MAI te informează!”, Inspectoratul Județean de Poliție Prahova aduce în atenția cetățenilor prevederile legislative referitoare la exercitarea dreptului la vot.

 

 

Contravențiile legate de procesul alegerilor sunt prevăzute la capitolul V din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale.. Printre acesea se numără:

  • Prezenţa mai multor persoane în cabina de vot (cu excepția situațiilor prevăzute de lege) precum şi fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot de către alegători în timpul exercitării dreptului de vot – se sancţionează cu amendă de la 600 lei la 1.000 lei;
  • Distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice alt mod a listelor electorale, a platformelor-program afişate sau a oricăror altor afişe ori anunţuri de propaganda electorală, se sancţionează cu amendă de la 600 lei la 1.000 lei;
  • Comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o distanţă de 500 de metri în jurul localului secţiei de votare se sancţionează cu amendă de la 2.200 lei la 3.000 lei. Cu aceeași sancțiune se pedepsește și distribuirea, inclusiv de către candidați, de băuturi alcoolice în timpul adunărilor electorale sau în ziua votării în secția de votare sau în afara acesteia, pe o rază de 500 de metri;
  • Refuzul de a pune la dispoziția agenților constatatori (polițiști, jandarmi și alte persoane prevăzute de lege) documentele solicitate în vederea efectuării controlului se sancționează cu amendă de la 2.200 la 3.000 de lei.

 

Infracţiunile electorale sunt prevăzute în Codul Penal, titlul IX, la art. 385 – 393. Printre acestea, enumerăm:

  • Oferirea sau darea de bani, bunuri sau de alte foloase (excepţie fac bunurile cu valoare simbolică, inscripţionate cu însemnele unei formaţiuni politice) în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat – se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi cu interzicerea exercitării unor drepturi;
  • Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales – se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani;
  • Utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals – se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani;
  • Fapta persoanei care votează prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.