Ce rost o fi avut întârzierea, în Consiliul Local Ploiești, a unui vot până la urmă favorabil unanim CSM-ului?

Dragos Trestioreanu - nov. 16, 2015

Până s-a adunat din nou Consiliul Local Ploiești și a votat ca pe vremuri, adică în unanimitate, o rectificare de buget pentru CSM, clubul sportiv al municipalității, în fapt mutarea unor fonduri dintr-o parte în alta, pentru acoperirea unor salarii restante, la limita declarării liberi de contract a handbaliștilor și handbalistelor din Liga Națională, aleșii locali mai avuseseră nevoie de alte două scrutine. Pe termen foarte scurt! De fiecare dată nu s-a întrunit numărul minim de sufragii pentru ca rectificarea cu pricina să treacă. Ar fi trebuit numărul fatidic, 13, să fie OK, dar fie a plecat un consilier din sală fără să voteze, fie s-au abținut 10, iar altul a avut probleme personale, de natură medicală, cu soția, lipsind. S-a cerut un raport explicativ, s-a înaintat. Nu a fost suficient. S-a mai cerut încă unul. S-a făcut și înaintat și acela. S-a pus pe ecran, l-au văzut toți cei 19 membri ai CL-ului și nu au mai avut niciun dubiu. Era perfect. Deci, toată lumea a votat „pentru”. Fără abțineri, fără „contra”. Într-un interval de câteva zile, oameni care au și alte treburi, decât să se adune în ședințele CL, au trebuit să se întâlnească în trei ședințe ca să decidă – în unanimitate, până la urmă – ceva ce putea decis de la bun început! Ce rost o fi avut această întârziere chiar că nu am înțeles. Iar cum conducerea interimară nouă a CSM-ului a fost luată la întrebări, tot așa ar trebui să se întâmple acum și cu aceia care au întârziat aiurea votul favorabil pentru o rectificare de buget, una pe care directorul general al CSM, Cezar Stoichiciu, a numit-o, plastic, o gură de oxigen. Mai ales, desigur, pentru componenții și componentele echipelor de handbal ale clubului. Cele care au și fost reprezentate la fața locului de către căpitani și câte un jucător și o jucătoare. Așa, pentru imagine, bănuiesc. Căci, nu cred că domnii consilieri or fi fost impresionați de prezența sportivilor și, din acest motiv, s-ar fi temut să se mai abțină sau să voteze „contra”.

Dincolo de votul favorabil, care s-ar fi impus din capul locului, repet, pentru a nu se pierde timpul de pomană dacă tot s-a ajuns la un rezultat favorabil, poate că ar fi fost interesant să se profite de ocazie și să fie chestionați handbaliștii și handbalistele din sala de ședințe, pe drept revoltați de întârzierea plății salariilor, dacă apreciază că raportul calitate/preț al lor, să zic așa, este chiar unul perfect pentru club. Mai exact, ar fi putut fi întrebate doamnele Mihaela Tivadar și Nicoleta Tudor dacă  sunt convinse că și-ar merita remunerațiile după… remiza de la Cisnădie, în fața unei nou-promovate modeste, Măgura. Sau dacă atâția bani de luat pentru locul 8 actual, la cinci poziții mai jos de ultima a obiectivului fixat în urma controlului comisiei Consiliului Local Ploiești, s-ar justifica pe deplin? Aceleași întrebări nu-și aveau rostul și în cazul lui Răzvan Szopka și Narcis Zamfir, pentru că, deși trupa lor se află în subsolul ierarhiei, cel puțin e în… obiectiv. Iar ei și colegii lor de echipă nu au mai văzut un ban de mai multă vreme decât fetele. Cele mult mai „mângâiate” pe creștet și cu angajamente mai oneroase.

Poate că ar fi fost mai bine ca, după un eșec pe teren propriu, la masculin, și un semieșec, în deplasare, la feminin, cei patru să fi rămas să se antreneze, pentru a dovedi astfel că explicația rezultatelor negative nu ar fi… restanțele salariale, ci doar „o zi mai slabă”! Dacă, în toate domeniile de activitate în care există situații similare, și pentru bani infinit mai puțini, toată lumea s-ar face că muncește, s-ar paraliza întreaga Românie. Însă, numai unii (unele) își permit… „luxul” acesta, se pare. Când ceri, trebuie să mai și oferi. Bref, să ai măcar tu respect față de tine, dacă alții nu au față de persoana ta! De ce s-a ajuns aici ar trebui s-o întrebe tocmai pe aceea căreia i-or fi mulțumit când le-a acceptat salarii astronomice. Mai fără acoperire totală în fapte!