Ce străzi din Urlaţi vor fi asfaltate în 2017

Redactia -

Ce străzi din Urlaţi vor fi asfaltate în 2017

„Şi în anul 2017 ne-am propus să modernizăm infrastructura de utilităţi publice a oraşului Urlaţi. În primul trimestru al anului 2017 vom avea în vedere atribuirea contractului de achiţiei publică având ca obiect proiectarea şi execuţia unui alt lot de străzi: str. Cricov, Panselelor, Aleea Serii, 16 Februarie, Grădiniței, Stadionului și Libertatii.
Pentru străzile menţionate mai sus se vor executa trotuare cu lățimea cuprinsă între 0.80 si 3 m, strada 3 – 12 m, spații verzi, decopertat; bordură mică; bordură mare; ridicat capace canalizare; semne de circulație; alveole pomi. Se vor coborî străzile cu 10 cm fata de nivelul actual pentru ca apa rezultată provenită de la ploi să nu afecteze gospodăriile”, ne-a declarat Marian Măchiţescu, primarul oraşului Urlaţi. 
De asemenea, printre prioritățile de investiții ale administraţiei locale se încadrează, în prima jumătate a anului viitor, și modernizarea străzii Narciselor. Pentru aceste 2 obiective de investiții se vor întocmi, mai întâi, studii de fezabilitate pentru stabilirea principalilor indicatori tehnico-economici aferenţi obiectivelor de investiţii, pe baza necesităţii şi oportunităţii realizării acestora; documentațiile tehnico-economice ce vor fi intocmite vor cuprinde soluţiile funcţionale, tehnologice, constructive şi economice ce urmează a fi supuse aprobării Consiliului Local Urlati, in vederea demarării, ulterioare, a fazelor de proiectare și executie a lucrărilor.

asfalt-urlati