Cea mai spectaculoasă plajă virgină de pe litoralul românesc bate rău Mamaia – GALERIE FOTO-VIDEO

Redactia -

Cea mai spectaculoasă plajă virgină de pe litoralul românesc bate rău Mamaia – GALERIE FOTO-VIDEO

Recomandăm celor care s-au săturat de aglomeraţia, panarama, specula de pe plajele staţiunilor consacrate ale litoralului românesc, una dintre plajele virgine, neamenajate sau semi-amenajate din zona Deltei Dunării. Poţi merge şi pe Litoralul Mării Negre şi în Deltă, în acelaşi sejur, şi să beneficiezi de condiţii de baie în mare şi de plajă mult mai bune decât la fiţe, mai ales după „reamenajarea” – lărgirea plajelor din Mamaia şi alte staţiuni, care provoacă mai mult nemulţumiri în rândul turiştilor.

Plaja Perişoru se află cam la jumătatea distanţei dintre Gura Portiţei şi Sfântu Gheorghe este probabil cea mai spectaculoasă dintre aceste plaje. Are un aer exotic, în aşa fel că prima senzaţie este că te afli în Caraibe sau pe plajele Greciei. Amenajată în totalitate de… Mama Natură arată într-un mare fel. Cu o intrare lină în apă, gen Mamaia, poţi merge peste 50 de metri până ajungi la o adâncimea statului de om. Nu sunt gropi în apă şi nici stânci, ci simţi un nisip incredibil fin pe fundul apei, sub tălpi. Plaja se întinde pe o fâşie de câţiva kilometri la malul Mării Negre, are un nisip perfect şi pe mal, copaci umbroşi imediat lângă apă. Pe toată această întindere nu te deranjează nimeni. Aici nu găseşti mai mult de câteva zeci de oameni, poate sute în anumite zile, neputându-se ajunge decât cu şalupa, pe canalul Dranov sau pe calea arerului.

Câţiva ştabi au construit câteva clădiri rustice, pe stilul Deltei, unele abondonate, altele plasate într-un circuit închis. Localnicii l-au văzut, în mai multe rânduri, pe Adrian Sârbu venind cu elicopterul, împreună cu prieteni ai săi, la una dintre aceste locaţii, care se pare că-i aparţine. Nu departe, un obiectiv militar de pază a coastei oferă şi mai mult inedit zonei. Linişte, libertate totală, natură nepoluată, inedit sunt doar câteva din atributele plajei de la Perişoru.