Cel mai des întâlnite superstiții la pasionații jocurilor de noroc

Daniel Dimache -

Cel mai des întâlnite superstiții la pasionații jocurilor de noroc

Dacă pe unii nu îi impresionează nicio superstiție, alții se ghidează mai mereu după astfel de ziceri, iar când vine vorba despre jocurile de noroc cu atât mai mult. Pentru că, până la urmă, în acest domeniu nu există certitudini, ci doar momente în care „alinierea planetelor” le poate aduce jucătorilor câștigul mult visat. Iar când se întâmplă asta, unii cred cu tărie că victoria lor s-a datorat în bună măsură unor obiceiuri pe care le-au respectat cu strictețe. Despre ce e vorba, mai exact? Abia acum urmează partea cea mai interesantă.

De exemplu, o superstiție a multor iubitori de jocuri de noroc este aceea de a NU număra banii de pe masă niciodată. Este respectată de cei care frecventează cazinourile, pentru că, spun ei, număratul banilor în fața celorlalți aduce ghinion. Mai mult decât atât, este un gest neprofesionist, de prost gust, care atrage după sine o etichetă negativă. Această superstiție nu se aplică atunci când joci la un cazino online pentru că acolo știi tot timpul cați bani ai în joc.

Un alt obicei respectat de jucători este legat de numerele norocoase și cele cu ghinion. Sunt tot felul de strategii, de mentalități atunci când vine vorba de acest aspect, însă știm că în cultura occidentală, de pildă, numărul 13 este considerat unul ghinionist; ba chiar înfricoșător în unele situații. Din această perspectivă 13 atrage, așadar, răul. Drept dovadă, în unele țări din Occident, în clădiri și lifturi se trece peste acest număr. Același lucru se întâmplă și în cazinouri. Unii sunt prudenți cu privire la numărul 13 atunci când joacă, dar trebuie menționat și faptul că multora le aduce chiar norocul. Nu este un paradox, ci pur și simplu modul de raportare al fiecărui pasionat de jocuri atunci când pășește într-un cazino.

La polul opus, despre cifra 7 se spune că este unul norocos. Simbolizează prosperitatea și are o încărcătură specială pentru cei care aleg sloturile online și anumite variante de blackjack.

Pentru jucătorii din Est, totul se învârte în jurul cifrelor. Numerologia chineză influențează modul în care se joacă în cazinouri, iar ca superstiție jucătorii evită cifra 4 întotdeauna pentru că ar semăna, în cantoneză, cu traducerea verbului „a muri”. Pe de altă parte, cifrele 3, 6 și 9 aduc noroc dacă sunt combinate cu 8. Pare destul de greu să înțelegi această concepție, dar ce e de reținut este faptul că cifra 4 este evitată, iar tot ce are legătură cu 8- dimpotrivă, este de preferat.

O a treia superstiție atunci când vine vorba de gambling este aceea că privitul în altă parte cu excepția mesei de joc aduce ghinion și îi derutează pe jucători. Poate fi vorba, totuși, de puterea de concentrare și de emoțiile fiecărui participant în parte.

Dacă mergem mai departe cu lista superstițiilor, ajungem la roșu- o culoare asociată cu prosperitatea. Nu e de mirare că o vedem peste tot în cazinouri și trebuie reținut că superstiția s-a născut în Asia, unde chinezii spun că roșu le poartă noroc jucătorilor din cazinouri. Drept urmare, și ei poartă ținute de această culoare atunci când își testează norocul.

O superstiție amuzantă și frecvent întâlnită este cea potrivit căreia dacă simți mâncărime în palmă înseamnă că vei primi bani. În Bulgaria însă- mâncărimea în palme înseamnă ghinion, așa că, în acest caz, jucătorii nu ar mai trebui să își încerce norocul. În Serbia mentalitatea este cu totul alta. Să te „mănânce” palmele reprezintă un semn bun, așa că te poți baza pe noroc în acea zi.

Să nu împrumuți bani! Este un îndemn des întâlnit în lumea jocurilor de noroc, pentru că unele persoane cred că acest lucru le poate aduce ghinion. Bineînțeles, cei care împrumută bani și ajung să nu îi mai recupereze apoi se pot considera ghinioniști pe bună dreptate.

În ciuda acestor superstiții, nimeni nu a găsit până acum rețeta ideală pentru jocul la cazino. Totul ține, evident, de noroc și de modul în care se raportează fiecare jucător la experiențele proprii, indiferent că i-au adus câștigurile dorite sau nu. Ca și în viața de zi cu zi, recomandat este să nu ne luăm întotdeauna prea în serios.