Centru de zi destinat persoanelor cu dizabilităţi, în Ploieşti

Redactia -

Centru de zi destinat persoanelor cu dizabilităţi, în Ploieşti

Primăria Municipiului Ploiești, prin Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, va construi un centru de zi destinat persoanelor adulte cu dizabilități, printr-o finanțare nerambursabilă atrasă  din Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta 13 – Reforme sociale, în cuantum de 3,977,377.4600 lei.

Perioada de implementare a acestui obiectiv de investiții are termen limită data de 31.12.2025, contractul de finanțare pentru acest proiect fiind derulat prin Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești.

Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități va fi construit pe strada Izvoare, nr.81, municipalitatea ploieșteană urmând să asigure sustenabilitatea acestui nou serviciu social.

Prin implementarea acestui proiect amplu cu impact social se vor asigura, persoanelor adulte cu dizabilități, o serie de servicii sociale specifice: informare de specialitate, consiliere psihologică, sprijin în abilitare și reabilitare (kinetoterapie, fizioterapie, artterapie, terapie ocupațională, stimulare psiho-senzorio-motroie, activități de tip vocațional, etc.).

Centrul de zi destinat persoanelor adulte cu dizabilități va funcționa ca structură inclusă în organigrama Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești și va avea între obiectivele de activitate și îmbunătățirea calității vieții persoanelor adulte instituționalizate,  având în vedere că se vor putea oferi servicii specializate și acestor persoane. De asemenea, se vor asigura și activități de îngrijire și asistență, de integrare și participare socială și civică, implicit se va asigura o creșetere a gradului de responsabilitate și a încrederii în sine a persoanelor adulte cu dizabilități.

Prin implementarea acestor importante servicii comunitare municipalitatea ploieșteană dezvoltă infrastructura locală destinată persoanelor cu dizabilități, centrul respectiv urmând să ofere servicii sociale de specialitate, menite să contureze o viață independentă și integrare în comunitatea noastră pentru persoanele cu dizabilități.