Centru pentru situaţii de urgenţă nou, în Prahova

Redactia -

Centru pentru situaţii de urgenţă nou, în Prahova

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a participat joi, 12 septembrie, 2013, în localitatea Apostolache la recepţia lucrărilor pentru noul punct de lucru ISU( situaţii de urgenţă).

Acest obiectiv de investiţii pentru situaţii de urgenţă vine în sprijinul comunităţilor de pe Valea Cricovului Sărat (localităţile Apostolache, Lapoş, Salcia, Sîngeru, Chiojdeanca, Tătaru, Gornet-Cricov, Podenii Noi); cea mai apropiată unitate de pompieri se afla în oraşul Urlaţi, la o distanţă de aproximativ 40 km, fiind destul de departe pentru o intervenţie rapidă.

Valoarea investiţiei este de 224.610,42 lei din care contribuţia Consiliului Judeţean Prahova 150.000 lei.

La acest eveniment au mai participat subprefectul judeţului Prahova, Rodica Paraschiv, primarul localităţii Apostolache, Mihail Bratu, consilierul judeţean Rareş Enescu şi reprezentanţi din partea ISU Prahova.