Cercetată după ce ar plecat acasă cu 500.000 de lei din casieria firmei la care lucra

Redactia -

Cercetată după ce ar plecat acasă cu 500.000 de lei din casieria firmei la care lucra

Ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat cercetări într-un dosar penal privind o femeie de 41 de ani din municipiul Ploiești, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare, fals sub semnătură privată și fals intelectual.

Din cercetările polițiștilor au rezultat indicii că femeia, în calitate de angajată a unei unei societăți comerciale, în perioada 2012-2014, și-ar fi însușit sume de bani din casieria firmei, în cuantum de 503.242 lei, precizează IJP Prahova.

 Pentru a ascunde activitatea infracţională desfăşurată, aceasta ar fi alterat conţinutul extraselor de cont ridicate de la unităţile bancare, astfel că în evidenţa contabilă (registrele de casă, jurnale de cumpărturi, note contabile) a societății ar fi fost ataşate înscrisuri în care fie nu apar tranzacţiile desfăşurate, fie sunt menţionate alte tranzacţii decât cele desfăşurate în realitate ori sunt menţionaţi alţi beneficiari decât cei în conturile cărora se efectuaseră transferurile, se mai arată în comunicatul de presă al poliţiei.