Cetățean turc, reținut de polițiști, în trafic, la Păulești, băut și cu o armă fără permis

Daniel Dimache -

La data de 27 noiembrie a.c., în jurul orei 22:45, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Ploiești au oprit, pentru control, un autoturism, condus de un bărbat, de 35 de ani, cetățean turc, care circula în comuna Păulești.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. 

Totodată, polițiștii au efectuat controlul corporal al bărbatului, asupra sa fiind descoperită o armă.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul nu figurează ca fiind autorizat în vederea deținerii niciunui tip de armă, aceasta fiind ridicată, în vederea continuării cercetărilor. 

Având în vedere aspectele constatate, fața de conducătorul autoturismului, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unității de parchet, cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

În cauză, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.