CFR, întârzieri de 100 de minute pe ruta Bucureşti – Ploieşti

Redactia -

CFR, întârzieri de 100 de minute pe ruta Bucureşti – Ploieşti

Peste 35 de trenuri au înregistrat întârzieri în medie de 50 de minute, în urma furturilor unor elemente de cale ferată dintre stațiile Buftea şi Peris petrecute în cursul nopții, anunță CFR Călători. În unele cazuri, întârzierile ajung și la 100 de minute. „Din cauza unor astfel de incidente, petrecute în principal în zona de intrare-ieșire din stația cu cel mai mare trafic de pe rețeaua feroviară din România, pot fi afectați cei aproximativ 11.000 de pasageri care vin și pleacă în cursul unei zile cu cele 240 de trenuri care tranzitează Gara de Nord din București. Toate aceste acțiuni de sustragere a materialelor de la calea ferată pun în pericol siguranța circulației feroviare și creează perturbații majore în circulaţia trenurilor”, anunță CFR.