Cinci zile de sărbătoare la „Târgul de Sfânta Maria Mare” la Văleni

Daniel Dimache -

Cinci zile de sărbătoare la „Târgul de Sfânta Maria Mare” la Văleni

În perioada 11 – 15 august 2018, la Vălenii de Munte se va organiza ”Târgul de Sfânta Maria Mare”, care va include spectacole de muzică populară aducând în scenă artiști consacrați și ansambluri folclorice din Prahova, o paradă a costumelor populare prahovene, precum și un târg de produse alimentare și artizanale cu specific local. Anul acesta, evenimentul se va desfăşura pentru prima dată pe o perioadă de 5 zile de distracţie şi voie bună pentru vălenari şi invitaţii din alte zone.

Momente de mare interes sunt concertele susţinute de artişti români consacraţi – vedete de muzică populară, dar şi formaţii de amatori din judeţ, precum şi parada portului popular care se va se va desfășura pe data de 15 august, ora 10:00, pe traseul Gara– Piață, cea din urmă locaţie fiind locul de desfășurare al activităților organizate cu prilejul prăznuirii acestei sărbători creștine.