Cine și ce putea fi echipa de handbal feminin CSM Ploiești

Redactia - nov. 3, 2014

Handbalul feminin din Ploiești, chiar dacă nu se poate lăuda, în istoria sa, cu vreun titlu național ori cu vreun trofeu al Cupei României, are totuși tradiție în sportul cu mingea mică autohton. De la Știința, la Vulturul, Dorobanțul și până la CSM Ploiești au tot existat încercări de a se face o echipă care să spere la mai mult decât o simplă participare în competiții. Oraș cu tradiție și în handbalul masculin, nici de la Petrolul Teleajen, Inspet sau Uztel nu s-a putut cere maximum, vreodată. Însă, una peste alta, Ploieștiul a avut mereu antrenori de handbal buni și foarte buni. Antrenori care s-au născut la Ploiești, dar care au făcut carieră, ca jucători, pe alte meleaguri. Unii s-au întors acasă, alții – nu. Nu de lipsă de valori a fost vorba, deci, că nu s-a putut mai niciodată foarte mult, ci mai degrabă de bani, dar și de absența încrederii totale în competența lor. Dar, până nu-i dai pe mână unui tehnician un lot de jucători – sau jucătoare – de nivel mare, nici nu-l poți cataloga că nu ar fi și bun. De fapt, ceea ce s-a întâmplat mereu a fost, dincolo de evitarea mizării până la capăt pe antrenorii ploieșteni, și indecizia de a se canalzia fonduri financiare într-o singură direcție: crearea unei echipe cu adevărat de top. Tratând mereu superficial un sport care, până în urmă cu ceva ani, avea mai mulți simpatizanți decât beneficiază acum însăși multipla campioană națională CSU Asesoft – da, nu e o exagerare! -, la Ploiești nu s-a dorit, acesta-i cuvântul, de a se avea și o formație de handbal care să se alăture, în privința cotei de interes, de Petrolul și mai sus-amintita trupă de baschet masculin. S-au deschis rar „supapele” pentru handbal, dar niciodată prea mult, s-a mers pe jumătăți de măsură, ba, uneori, nici pe atât, s-a vrut doar o prezență la număr etc. Nimic mai mult. Deși handbalul ploieștean, ca și acei destui fani ai săi de altădată, merita să aibă o trupă care să-i facă mândri. Nu un sezon, nu două, ci multe la rând. Dacă nu le dai oamenilor performanțe mari, nici nu îi vei atrage alături de o echipă în veci!

La prima vedere, a părut a fi existat, în vară, un reviriment în privința trupei de handbal fete CSM Ploiești. Aceea la care jucătoarele poartă pe spatele tricourilor o inimă în locul literei o de la numele municipiului (foto jos, Oana Ionescu în aruncare; Mihai MARINESCU). Semn că Ploieștiul iubește handbalul, așa înțelegându-se simbolistica. Și chiar îl iubește încă, asta fiind realitatea. Dacă se joacă acum doar cu câteva sute de spectatori la „Olimpia”, nu înseamnă deloc că iubitorii acestui sport nu ar mai exista. Doar că trebuie să li se ofere… altceva! Ce-ar mai fi trebuit deci, de fapt, ca să fi venit și rezultate mult mai bune? Net superioare, evident, celor din prezent. Să se fi făcut, așa cred, un „sfat al bătrânilor tehnicieni de handbal” din urbe și să li se fi cerut părerea în privința construirii acelei formații care să aducă un titlu, un trofeu… Desigur, pe primul plan s-ar fi pus și banii. Ar fi fost însă normal să fi fost așa. Fără bani, nimeni nu poate clădi nimic. Nimic durabil, mai exact. Apoi, cu siguranță s-ar fi spus și că o echipă fără jucătoare de mare valoare, din handbalul intern sau de afară, nu poate avea vreo șansă. Ar fi bani irosiți să se încerce o alternativă. Cum, la CSM Ploiești, nu este un sac fără fund, existând – și trebuind – finnațate mai multe secții, e clar că s-ar fi propus să aibă prioritate, în privința bugetului, cea mai tare formație din club. În acest moment, ca singură prim-divizionară, e limpede că aceasta trebuia să fie cea de handbal feminin. S-au făcut, e drept, anumiți pași pozitivi. S-a adus un antrenor bun, s-au transferat unele handbaliste cu nume, din țară și din străinătate, dar apoi, după un pas înainte, au venit (aproape) doi înapoi: tehnicianul adus în vară a fost schimbat tocmai când urmau meciurile abordabile, iar efectivul, odată cu trecerea timpului, s-a văzut că nu are chiar valoarea anticipată. În momentul în care CSM-ul s-a chinuit cu „lanterna roșie”, Mureșul Târgu Mureș, o nou-promovată în primul eșalon, pe care a învins-o la limită, pe propriul teren, se pune întrebarea: când și unde s-a greșit, totuși? Nu am idee cine a făcut propunerile de transferuri și de tehnicieni sau ce contracte au actualele jucătoare. Nici nu ar fi problema mea, existând profesioniști care decid în acest sens. Sau așa cred. Doar că rezultatele sunt (încă) departe de așteptări. Se visează acum la iernarea pe un loc călduț de play-off. Doar atât! Oare, nu o fi prea puțin? Oare, nu s-or cheltui bani cam de pomană? Oare, nu ar fi fost mai bine să se fi dat mai mulți, dar să fi avut un lot măcar de locurile 5-6, așa pentru început? Nimeni nu a avut pretenția să se cheltuiască aici cât la primăria capitalei ori la cea a municipiului Baia Mare, acolo unde, deocamdată, se vede totuși că banii (mulți) nu aduc mereu fericirea adversarelor din primul eșalon ale ploieștencelor. Cheltuiți cu cap și, mai ales, de persoane calificate în acest sport nu ar fi fost nevoie chiar de sume astronomice, însă produsul final ar fi putut însemna mult mai mult pentru Ploiești, oraș mai mare cel puțin decât reședința județului Maramureș. Dacă CSM vrea să devină un brand, atunci e obligatoriu să investească într-o singură echipă, căreia i se ofere condiții de top și, apoi, să i se ceară în consecință. În caz contrar, se va bate oarecum pasul pe loc. Adică, e drept, nu vor mai exista grijile retrogradării, dar – la fel de adevărat – nici visele la o participare în cupele europene nu vor putea căpăta un contur deplin. Ca la Petrolul, ca la CSU Asesoft! Nu-i așa?