Ciolacu: România are nevoie de o infuzie de capital pentru a duce la bun sfârşit proiectele demarate
Redactia -
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a avut la Palatul Victoria, o discuţie cu caracter consultativ cu reprezentanţii băncilor din România, pe teme de interes pentru susţinerea unor investiţii şi reforme de importanţă majoră pentru o dezvoltare cu adevărat sustenabilă economiei româneşti.
La întrevedere au participat, de asemenea, viceprim-ministrul Marian Neacşu, ministrul finanţelor, Marcel Boloş, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Florin Barbu, şi ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului, Radu Oprea.
Premierul Marcel Ciolacu a evidenţiat importanţa sistemului bancar pentru volumul mare de investiţii şi de reforme aflate în derulare în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi care au nevoie de cofinanţări.
„România are nevoie de infuzie de capital pentru a duce la bun sfârşit ceea ce am început. Reforma administrativă şi cea bugetară pe care noi le-am demarat sunt absolut necesare, indiferent ce guvern va veni şi după alegeri. Din punctul acesta de vedere putem spune că anul 2025 va avea un start bun, ţinând cont de reducerile de posturi operate deja administraţie, paşii făcuţi în direcţia digitalizării şi reformarea sistemului de pensii, iar reforma fiscală va atrage automat şi reforma întregului sistem bugetar”, a declarat şeful Executivului, evocând în acest context şi negocierile pe care le-a avut cu reprezentanţii Comisiei Europene privind evoluţia deficitului bugetar.
Premierul Marcel Ciolacu a pus accent, totodată, pe nevoia de infuzie de capital a sectorului agricol, pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice, dar şi pe oportunităţile pe care le pot deschide susţinerea unor sectoare economice precum industria de materiale de construcţie, industria de îngrăşăminte pentru agricultură şi industria de apărare.
Reprezentanţii băncilor din România prezenţi la discuţii au apreciat la rândul lor capacitatea pe care Guvernul a dovedit-o de a reacţiona rapid în diferite contexte, precum şi deschiderea pe care premierul Marcel Ciolacu şi-a exprimat-o de a continua această serie de consultări cu mediul bancare, pentru a găsi împreună soluţiile cele mai bune de a calibra resursele financiare şi de a le cheltui corect şi eficient în acelaşi timp.