Claudiu Tudor: „Jucătorii Petrolului au toate condițiile necesare pentru a face performanță și a accede cu această echipă în cel dintâi eșalon!”

Dragos Trestioreanu - mart. 23, 2020

Produs al Centrului de Copii și Juniori al FC Petrolul, ploieșteanul Claudiu Tudor – un junior de mare viitor la vremea lui – a părăsit orașul la vârsta de 17 ani și s-a mutat la Craiova, pentru a juca la o echipă care, și atunci, chiar dacă era… alta, mai exact cea din Liga 3 din prezent, avea obiceiul de a racola foarte tineri fotbaliști din alte zări. După anul 2001, cel al plecării în Oltenia, la Universitatea, Claudiu a trecut granița în Republica Moldova pentru ceea ce, și acum, este cea mai bună echipă locală, Șerif Tiraspol. Apoi, a revenit în țară, bifându-le în diverse eșaloane pe Universitatea Craiova, din nou, Juventus București, Astra Ploiești (FC Ploiești), CSMS Iași, Sport Club Bacău, UTA Arad, CS Afumați și, în sfârșit, ca într-o închidere de cerc, pe Petrolul Ploiești!

Când a revenit acasă, la clubul găzarilor, ca un globe-trotter, trecuseră aproape 15 ani! Plecase la vârsta de 17 ani de la FC Petrolul și a revenit la aproape 33, la un… alt Petrolul, dar care preluase ștafeta de la cel original! Pentru cele două sezoane de maximă dăruire la actualul FC Petrolul, Claudiu Tudor rămâne un simbol al „galben-albaștrilor”! Abil – așa cum era și pe teren – în a răspunde la întrebări, când direct, când ocolindu-le, fostul play-maker – singurul adevărat al Petrolului actual, alături de finul lui, Laurențiu Marinescu, în cei trei ani și jumătate care s-au scurs deja din proiect – este un interlocutor care atrage și veți vedea mai jos cum și de ce! 

Jucaseși în primele trei eșaloane de fotbal autohtone, erai încă în formă, la vârsta de 31 de ani, și totuși ai preferat să pleci de la CS Afumați și să vii la nou-creatul din vara lui 2016, AS Petrolul ’52 Ploiești, și să combați în Liga A Prahova. Ce te-a determinat să iei această decizie?

Claudiu TUDOR: Probabil că așteptam și, totodată, visam, de mai multă vreme, la acel moment! Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acea posibilitate, pe care mi-a oferit-o și de care cred că am profitat din plin! Am avut toate „ingredientele” necesare pentru a accepta propunerea de a îmbrăca tricoul galben-albastru. Adică, emulația creată în jurul proiectului, modul în care am fost tratat de către cei din conducere, încrederea pe care mi-au acordat-o. Mai exact, mi s-a spus că proiectul, din punct de vedere fotbalistic, urma a renaște în jurul meu!

Prin prisma valorii tale și a carierei fotbalistice începute la Centrul de Copii și Juniori al FC Petrolul, ai fost ales drept primul căpitan al echipei antrenate, la început, de Octavian Grigore, Nicolae Constantin și Gheorghe Liliac. Ce calități specifice ale tale crezi că au condus la această decizie și a cui a fost, de fapt, ideea de a-ți încredința banderola?

C.T.: Faptul că am putut purta banderola de căpitan al celei mai importante echipe de fotbal din județul Prahova, timp de doi ani, a fost o onoare. Una cu care mă voi mândri toată viața! Decizia le-a aparținut conducerii și staff-ului tehnic. Cred că a avut la bază faptul că am crescut în curtea acestui club, de la vârsta de 7 ani, până la 17. Apoi, până la venirea la echipă și a lui Daniel Chiriță, eram singurul care jucase și pentru vechiul Petrolul. Plus că fusesem căpitan de echipă la majoritatea grupărilor pe la care am trecut. Aveam deja și patru promovări. Mai exact, două în prima ligă 1 și tot atâtea – în liga a doua.

Ai fost un adevărat “regizor” de la mijlocul terenului al Petrolului, urmaș al celui falimentar din 2016, după ce și retrogradase în Liga a II-a. Erai de neînlocuit, fără doar și poate. Totodată, și un mentor sever al tinerilor din efectiv, un profesor intransigent al lor, să zic așa. Suporterii și-au pus însă întrebarea de ce, în doi ani competiționali, cel din Liga 1 Prahova și, apoi, din Liga a III-a, la Petrolul nu a fost adus vreun back-up pentru Claudiu Tudor! Care crezi că a fost motivul? Mai ales, în condițiile în care, în al treilea eșalon, durerile de spate te-au și împiedicat să intri mereu pe teren, spre deosebire de ce se întâmplase în campionatul de elită județean.

C.T.: În primul sezon, am fost prezent în peste 95 la sută din totalul meciurilor din campionatul Ligii A Prahova, iar în Liga a III-a, prin aducerea lui Daniel Cîrjan, de la Viitorul Domnești, și a lui Cristian Andor, de la CS Mioveni, s-a vrut dublarea postului meu. Țin să precizeze acum că ei au fost aduși la Petrolul tocmai ca o soluție de schimb pentru mine! Altfel, ținând cont că am fost catalogat drept „un mentor sever al tinerilor din efectiv, un profesor  intransigent al lor”, recunosc că poate am fost sever cu ei. De fapt, îi dojeneam tot timpul, înainte și după antrenament. Le spuneam să lucreze mult mai mult și să nu se mulțumească, niciodată, cu puțin. Știu că și pe teren îi mai certam, uneori, și mai ridicam tonul la ei. Dar, pentru mine, faptul că Velisar, Saim și Țicu au crescut și au preluat și învățat ceea ce le-am spus atunci, iar dacă ei sunt acum la un nivel bun, asta înseamnă că am știut sa îmi fac bine și treaba din vestiar! O să vă dau un exemplu cu Velisar. Tânăr fotbalist pe care l-am și ajutat să poată pleca să joace mai mult, motiv pentru care am și primit mulțumiri! Totuși, aștept și cina promisă de Mihai! Când juca, la Gloria Buzău, împreună cu un fin al meu, Răzvan Catană, i-a mărturisit acestuia că, atunci, a înțeles ceea ce a însemnat să aibă un căpitan adevărat în vestiarul Petrolului. Asta m-a făcut sa fiu mândru! De aceea, și doresc ca Vali Țicu să poată fi căpitanul echipei Petrolul, în viitorul apropiat! Ba chiar, și Saim, după ultimele evoluții ale sale!

C.T.: Este adevărat că, după meciul pierdut cu Metaloglobus, de pe fosta arenă Juventus, spre finalul verii anului 2018, am plecat de la București mai mult decât dezamăgit și, mai ales, cu o mare durere în suflet. Pe drumul spre casă, m-am tot gândit ce plus important s-ar fi putut aduce în acel moment la echipă. Și astfel mi-a venit ideea cu un alt fin al meu, Laurențiu Marinescu. I-am sunat pe cei din conducere, pentru a le vorbi despre această variantă, dar recunosc că nu credeau că se mai putea face acest transfer! Începuse și campionatul, era în Liga 1, la Dunărea Călărași. Dar, fără falsă modestie, de regulă când îmi propun ceva și reușesc să duc la bun sfârșit. Nu mi-a fost totuși ușor, o recunosc. A trebuit să umblu la anumite coarde sensibile – mai ales la fina mea, la frații lui – pentru a-l convinge să se întoarcă acasă și să înțeleagă că era momentul potrivit pentru a se retrage din fotbal tocmai de acolo de unde îl începuse. Ca și mine, de altfel! Personal, sunt convins că a fost cel mai reușit transfer de după promovarea în Liga a III-a, iar faptul că încă mai depindem, în majoritatea jocurilor, de Laurențiu Marinescu, accentuează ceea ce spun!

Nici lui Marinescu nu i s-a adus totuși, în două sezoane, o rezervă pe măsură, una cu adevărat competitivă, care să-l înlocuiască în momentele în care nu putea fi, din motive obiective, pe teren. S-a întâmplat la fel ca și la tine în primii doi ani ai Petrolului ’52. De ce crezi că s-a repetat situația, în cazul lui Laurențiu?

C.T.: Eh, de aici nu mai înțeleg nici eu de ce! Nici până în prezent nu a fost adus la echipă un fotbalist de genul lui. Deși, recunosc că am insistat pentru așa ceva. Știu ca s-a încercat cu Edgar Malakyan, dar armeanul  fost un transfer ratat! Însă, anul acesta, nu pot să mă dumiresc de ce s-au adus atâția închizători, dar nici un jucător de profilul lui Marinescu!

În vara lui 2018, ai pus ghetele în cui, așa cum se spune în folclorul fotbalistic. Iar asta după 17 ani bogați, chiar dacă ai mai avut oferte de a continua pe gazon. Ai explicat că suprafețele de joc proaste din eșaloanele inferioare ți-ar fi accentuat durerile la spate și ai fi riscat mult, astfel, să-ți afectezi sănătatea. Suporterii Petrolului te-au înțeles, dar nu și de ce nu ți s-a propus un post în organigrama clubului, după retragere. Evident, ținând cont de experiența ta ca fotbalist, ca și de relațiile pe care le aveai în lumea sportului rege, mai mulți dintre jucătorii Petrolului din campionatul de Liga A Prahova, dar nu numai, fiind aduși la recomandarea ta, dar și grație implicării personale. Care a fost, deci, explicația dispariției tale de la club, deși simpatizanții “lupilor” te așteptau să mergi mai departe alături găzari?

C.T.: Această decizie i-a aparținut domnului Mădălin Mihailovici! Recunosc că am fost dezamăgit, în acel moment, de toți cei din conducere! M-aș fi așteptat la o susținere a lor în raport cu tot ceea ce făcusem eu până în acel moment. Repet, mă așteptam ca susținerea conducerii administrative a clubului să fi fost una cu toate forțele! Dar, odată cu aducerea lui Laurențiu Marinescu, domnul Mihailovici a realizat, din punctul meu de vedere, că se făcuse o eroare legată de persoana mea, iar relația noastră, de atunci și până în acest moment, este una foarte bună, de respect reciproc. De altfel, oricând a fost nevoie de implicarea mea, am ajutat. Și o voi face mereu pentru acest club. Cred că acea decizie a CEO partenerului finanțator a fost influențată de către un fost antrenor. Unul care a „trecut” prin curtea de la “Ilie Oană”. Se înțelege că-i vorba despre Romică Ciobanu, nu-i așa? Mă bucur, deci, că domnul Mădălin Mihailovici și-a dat seama, în cele din urmă, de falsitatea informațiilor care i-au parvenit!

Privind în urmă și ținând cont că ai fost pregătit de mai mulți tehnicieni, de care dintre ei te-ai simțit legat cel mai mult și de care ți-ai mai fi dorit să fi fost antrenat, dar nu ai mai apucat?

C.T.: Am fost legat de Ionuț Popa, căruia îi doresc multă sănătate, dânsul trecând prin momente dificile, de Adrian Falub și de Octavian Grigore. Acești trei antrenori i-am ales pentru relația inter-umană pe care am avut-o, una absolut deosebită. Pentru asta ținem legătura și în continuare, auzindu-ne des la telefon. Nu pot uita vreodată că am avut numai reușite cu ei, promovări sau obiective bifate pe termen scurt.

Cum te vezi, în viitorul imediat, legat de fotbal? Ca oficial de club? Ca antrenor? Ca team manager? Ca agent de jucători? Sau în vreun alt fel, ținând cont că se spune că ai deține o franciză a unei importante agenții de pariuri fotbalistice?

C.T.: Mi-ar plăcea, mai ales, să mai lucrez în cadrul clubului pe care îl iubesc cel mai mult, FC Petrolul. Însă, aș face-o numai dacă aș avea sprijinul suporterilor, iar părerea mea ar și conta. Deci, dacă ar fi luată în calcul!

În acest moment, campionatele de fotbal din România au fost suspendate din cauza pandemiei de coronavirus. S-au avansat scenarii – cu diferite date de restart – de reluare a competițiilor, pe care sunt sigur că le cunoști din presă. Ești de acord cu vreuna dintre acestea sau ai avea o altă idee, într-un moment extrem de nefericit pentru omenire, în general, nu numai pentru sportivi, în special?

C.T.: Aș prefera să se meargă pe varianta derulării normale a campionatului. Ca să explic de ce, Petrolul ar juca acasă cu majoritatea contracandidatelor la promovare, fiind un avantaj pentru echipa de suflet a noastră. Dar, este foarte greu să spunem acum ce se va întâmpla. La ce momente dificile sunt în prezent!

Ai fost un fotbalist foarte iubit de către fanii culorilor galben-albastre, ai dat dovadă de determinare 100%, de dăruire deplină, de pasiune pentru Petrolul. O pasiune transferată și fiului tău, nelipsit de pe arene la meciurile tale, chiar și la Liga A Prahova! Îți va fi cu siguranță un urmaș pe măsură, în carieră, nu-i așa? Altfel, ce le transmiți suporterilor? Pot visa la promovare, dacă se va relua campionatul, indiferent de formula aleasă, sau va mai trece încă un sezon fără revenirea Petrolului în Liga 1? Asta dacă nu va trebui cumva să… stăm cu toții în casă, pentru mai multă vreme!

C.T.: Lucas Tudor, fiul meu, a preluat acest „virus”, eu îi zic „virusul galben-albastru”, unul pe care, din fericire, îl va purta toată viața, în interiorul lui! Un „virus” care face numai bine, nu atâta rău, precum acest Covid-19! Lucas este un copil talentat, joacă la copiii Petrolului și are toate “ingredientele” să mă depășească, din punct de vedere fotbalistic. Sunt fericit că i-am putut oferi momente de bucurie atunci când m-a văzut jucând! Cât îi privește pe suporteri, le spun că am o satisfacție enormă pentru că cele doua facțiuni ale galeriei au revenit la relații bune. Sper astfel ca, în viitorul apropiat, să umple peluza, așa cum o făceau înainte, la prima ligă, dar nu numai. Dar, totodată, îi indemn la răbdare și înțelegere. Promovarea, pentru cei care nu înțeleg, nu este o cursă de sprint, ci un maraton! Iar cine știe să gestioneze așa ceva, cu siguranță că va avea numai de câștigat! Jucătorii Petrolului au toate condițiile necesare pentru a face performanță și a accede cu această echipă în cel dintâi eșalon! Când am pornit acest proiect, la primul meci amical (n.r. – la Blejoi, cu echipa locală din Liga A Prahova, din vara trecută promovată în Liga 3), nu aveam nici tricouri de joc! Am evoluat atunci în cele de antrenament! De acolo s-a pornit acest proiect! O perioadă frumoasă, romantică aș putea spune, a fotbalului prahovean. Probabil că ar trebui să le fie amintite, adesea, suporterilor acele momente! Stați acasă! HAI PETROLUL!

Foto: www.fcpetrolul.ro (www.sportpictures.eu – Răzvan PĂSĂRICĂ) și www.liga2.ro