Clubul găzarilor mizează pe… noroc! Superbet, noul sponsor principal

Dragos Trestioreanu -

Clubul găzarilor mizează pe… noroc! Superbet, noul sponsor principal

Dacă în returul ediției trecute de campionat a Ligii 1, echipierii Petrolului au avut inscripționat pe fața tricourilor numele firmei de băuturi alcoolice Alexandrion, de data aceasta, sponsor principal va fi compania română de jocuri de noroc Superbet, care numără peste 400 de agenții și nu mai puțin de 1.500 de angajați. „Alexandrion”, așa cum a anunțat încă de la debutul primăverii patronul acesteia, sirianul Nawaf Salameh, a devenit sponsor secundar, iar denumirea sa a fost inscripționată pe spate, în partea de sus a tricourilor. De subliniat că „Superbet” a fost, în sezonul trecut, unul dintre sponsorii campioanei de baschet masculin CSU Asesoft Ploiești.

Compania autohtonă de jocuri de noroc a explicat, pe www.fcpetrolul.ro, pentru ce a ales să-și lege numele de brandul Petrolul: „Încă de la început, Superbet a fost un partener al sportului din România. Pasiunea clienților noștri pentru echipele și sportivii din țară ne îndeamnă să contribuim în fiecare an la susținerea activităților sportive, indiferent că este vorba despre fotbal, baschet, tenis sau atletism. Superbet susține valoarea în sport la toate nivelurile, prin numeroase acțiuni de sponsorizare ale echipelor și competițiilor sportive locale, regionale și naționale. În acest an am ales un partener dintre cei mai importanți din peisajul sportiv românesc. Prin tradiția clubului, numărul foarte mare de fani și obiectivele pe care și le propune în fiecare sezon echipa de fotbal, Petrolul Ploiești se distinge clar în tabloul din Liga I de fotbal. Suntem convinși că Petrolul va avea un rol important în ediția următoare de campionat, inedită și mai interesantă decât în ultimii ani, iar Superbet își dorește să contribuie la succesul echipei susținute de Lupii Galbeni. Suntem convinși că partenerii noștri vor simți contribuția noastră ca pe un ajutor important în lupta pentru trofee din sezonul următor”. Un reprezentant al „Superbet” a oficializat, miercuri, 17 iunie 2015, parteneriatul cu SC FC Petrolul, la semnarea documentului un rol important având directorul departamentului de marketing al clubului găzarilor, Iuliano Ene (foto, în dreapta; www.fcpetrolul.ro). Cel din urmă are speranța că va bifa „ziua și sponsorul” pentru Petrolul, fiind deschis oricăror discuții în acest sens. Iar asta pentru a contribui la obținerea de fondurile financiare atât de necesare pentru ieșirea din insolvență a clubului găzarilor.