Clubul găzarilor le-a mulţumit suporterilor care vor să cumpere bilete la meciurile fără spectatori ale „lupilor”

Redactia -

Auzind despre intenţia unora dintre suporterii echipei lor, SC FC Petrolul, de a cumpăra bilete la cele şase meciuri ce se vor disputa fără spectatori, conducătorii clubului găzarilor le-au mulţumit acestora, pe siteul www.fcpetrolul.ro, făcând însă şi precizarea că, potrivit legii, nu au voie să pună în vânzare tichete la partidele ce se desfăşoară cu porţile închise. În schimb, aceiaşi oficiali i-au invitat pe fani să se deplaseze la fan-shopul din incinta mall-ului Winmarkt, pentru a achiziţiona diferitele produse expuse acolo, dacă vor să ajute echipa pedepsită de către Liga Profesionistă de Fotbal să joace fără susţinătorii săi morali.

Reamintim că, potrivit deciziei Comisiei de Disciplină a LPF, SC FC Petrolul a fost suspendatăsă joace şasew partide de acasă fără public, apelul clubului „lupilor” fiind respins de către Comisia de Recurs a aceleiaşi instituţii, spre deziluzia delegaţiei petroliştilor, deplasată la Bucureşti pentru a susţine memoriul prin care se cerea reducerea pedepsei. Prima partidă care se va desfăşura cu porţile închise va avea loc vineri, 18 noiembrie 2011, de la ora 18.00, în compania echipei FCM Târgu Mureş.