Colegiul Naţional Mihai Viteazul, al doilea calificat în semifinalele concursului The Best

Redactia -

Colegiul Naţional Mihai Viteazul, al doilea calificat în semifinalele concursului The Best

A doua etapă de calificare a concursului The Best, organizat de Trustul Media Mixmontan şi difuzat pe VP TV, a reunit echipajele liceeelor CN “Mihai Viteazul” din Ploieşti, CN “Nicolae Iorga” Vălenii de Munte, “Constantin Cantacuzino” Băicoi şi “Aurel Vlaicu” Breaza. Au fost prezenţi în sala de concerte a Filarmonicii Paul Constantinescu colegii concurenţilor, organizaţi în galerii, profesori, precum şi invitaţi de onoare, Horia Toma, inspectorul şef al ISJ Prahova, primarul oraşului Breaza, Răzvan Bălăşescu, viceprimarul Ploieştiului, Raul Petrescu. După o dispută strânsă în care elevii şi-au etalat cunoştinţele de cultură generală, a câştigat echipa CN “Mihai Viteazul”, cu 20 de puncte (din 30 posibile), urmată de cea a CN “Nicolae Iorga” – 18 puncte şi ale liceelor “Constantin Cantacuzino” şi “Aurel Vlaicu”, la egalitate, cu câte 15 puncte. În pauze, cei mai talentaţi dintre elevii liccelor participante au evoluat în momente artistice deosebite. Vă reamintim, prima etapă a concursului a fost câştigată de Liceul de Artă „Carmen Sylva” Ploieşti. Din păcate, transmisiunea direct s-a intrerupt înainte de final, din cauza unor probleme care nu au putut fi rezolvate de providerul de internet. Reluarea va fi difuzată duminică 3 noiembrie, de la ora 14.00.Best_22