Coliziune în lanț pe strada Găgeni din Ploiești. Două persoane au ajuns la spital

Redactia -

Coliziune în lanț pe strada Găgeni din Ploiești. Două persoane au ajuns la spital

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, au fost sesizați, la data de 10 octombrie a.c., cu privire la producerea unui accident rutier, în municipiul Ploiești.

Aceștia s-au deplasat la fața locului, iar din primele cercetări a rezultat faptul că, o femeie de 55 de ani ar fi condus un autoturism pe strada Găgeni din municipiu, iar la intersecția cu strada Alexandru Depărățeanu, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o tânără de 29 de ani. Ulterior, primul autoturism a fost proiectat într-un alt autovehicul condus de un bărbat de 56 de ani.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto de 55 de ani și a unei femei de 77 de ani, pasageră într-un autoturism, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în toate cazurile.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului și dispunerii măsurilor legale ce se impun, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.