Compozitorul Ștefanache Popescu, comemorat în Protoieria Vălenii de Munte

Daniel Dimache -

Compozitorul Ștefanache Popescu, comemorat în Protoieria Vălenii de Munte

În „Anul omagial al pastorației românilor din afara României” și „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”, preoții din cercul pastoral Valea Lopatnei, aparținând Protoieriei Vălenii de Munte, județul Prahova, s-au întrunit marți 15 iunie 2021, la mănăstirea Zamfira, acolo unde odihnește ilustrul compozitor, psalt şi profesor de psaltichie şi muzică bisericească, Ştefanache Popescu, trecut la Domnul în anul 1911. Este una din activitățile trecute în calendarul de lucru pentru anul 2021 al Protoieriei Vălenii de Munte, care și-a propus să comemoreze în rugăciune pe cel al cărui nume Corala Protoieriei Vălenii de Munte îl poartă. Astfel, după oficierea Sfintei Liturghii, în cadrul cărei răspunsurile la strană au fost oferite de către Corala ”Ștefanache Popescu a Protoieriei Vălenii de Munte”, a urmat slujba de pomenire a ilustrului muzicolog, precum și a marelui poet Mihai Eminescu (de la a cărei trecere la Domnul se împlinesc 132 de ani) și susținerea referatului cu tema Personalitatea compozitorului Ștefanache Popescu, de către Pc. Pr. Ciprian Ana, paroh al Parohiei Podenii Vechi.

Pc. Pr. Protopop Mihail Peneș în cuvântul său a nuanțat jertfelnicia Sfântului Mucenic Isihie, pomenit în această zi, precum și contribuția deosebit de importantă în apărarea dreptei credințe a fericiților Augustin (ilustru arhiereu, foarte apreciat, care a trecut la Domnul nu cu mult timp înainte de cel de-al treilea sinod ecumenic de la Efes din anul 431) și Ieronim (a cărei traducere a Sfintei Scripturi avea să devină versiunea oficială a bisericii latine sau Vulgata).

La sfârșitul lucrărilor cercului pastoral, Pc. Pr. Protopop a amintit faptul că, în data de 15 iunie se împlinesc 132 de ani de la trecerea în veșnicie a marelui nostru poet Mihai Eminescu, iar apoi a reliefat personalitatea lui Ștefanache Popescu, caracterizând stilul muzical al acestuia ca fiind clasic, bisericesc, duios și cu o pronunțată notă de românism, plin de acea pietate solemnă pe care o evoacă manifestările românești ale înaintașilor noștri. Totodată, Pc. Pr. Protopop Mihail Peneș a făcut cunoscut audienței faptul că, inițiativa de înființare a unei corale în Protoieria Vălenii de Munte, care să poarte numele celui omagiat, a aparținut protoiereului Ilie Vasile, în anul 2010, corală reactivată în anul 2017, prin venirea unor preoți tineri, nu ca o substituire, ci mai mult ca o continuitate, sub bagheta unui nou dirijor, Pc. Pr. Constantin Manea.

Preot Gabriel PITULICE

❗️De pe 2 și până pe 11 august, 1️⃣8️⃣ echipe naționale, printre care și cea a României, se vor întrece la Ploiești și…

Publicată de Federatia Romana de Baschet pe Luni, 29 iulie 2024