Comuna din Prahova unde 95% dintre cetăţeni au acces la reţeaua de canalizare

Redactia -

Comuna din Prahova unde 95% dintre cetăţeni au acces la reţeaua de canalizare

Continuă investiţiile în extinderea reţelei de canalizare în comuna Bucov. În data de 20 februarie 2017 a fost semnat cu societatea MONTIN, pentru execuţia lucrărilor de canalizare aferente zonelor Refractare Pleaşa şi 1 Mai Bucov. Proiectul prevede realizarea unor conducte care să preia apa menajeră din aceste cartiere şi să o direcţioneze către staţia de epurare Bucov. De asemenea, vor fi acoperite şi două străzi din zona DN1B şi una din cartierul Mica Romă.
Lucrările sunt finanţate prin PNDL (Programul Naţional de Dezvoltare Locală) şi, potrivit contractului, durata de execuţie este de 18 luni. Lungimea reţelei este de circa 4 kilometri.
În momentul de faţă, aproximativ 95 la sută din gospodăriile din comuna Bucov au acces la reţeaua de canalizare. Acesta graţie investiţiilor făcute, în ultimii ani, de către administraţia locală condusă de către primarul Ion Savu. Primăria şi Consiliul Local Bucov au investit, în aceşti ani, peste 100 de miliarde de lei vechi în proiectul de canalizare din localitate, fondurile provenind de la bugetul local.