Comuna Râfov: Serie de investiții aprobate pentru finanțare prin Programul ”Anghel Saligny” și alte programe de investiții

Daniel Dimache -

Comuna Râfov: Serie de investiții aprobate pentru finanțare prin Programul ”Anghel Saligny” și alte programe de investiții
 
Primarul comunei Râfov, Paul Costin Cazanciuc, a informat, prin intermediul social media, privind proiectele în derulare, dar și cele care au primit recent finanțare mai multe programe investiționale:
 
Ne place “Toamna să numărăm bobocii”!
Respectăm promisiunea pe care v-am făcut-o, aceea de a vă ține la curent cu noutățile care apar în activitatea Primăriei Râfov.
Am amintit în informările de până acum, de o serie de investiții la care am lucrat în vederea obținerii finanțării și a implementării; de curând au fost publicate pe site-urile de specialitate investițiile care au primit aprobare pentru finanțare, astfel:
 
📌 Prin “Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” vor fi semnate Contracte de finanțare pentru următoarele lucrări de anvergură pentru Comuna Râfov:
✍️ Construire racorduri (branșamente) la canalizare menajeră în satul Mălăiești, satul Râfov, satul Goga, satul Moara Domnească, satul Buchilași, satul Antofiloaia- investiție cu o valoare de 6.245.193,64 lei din care se va primi finanțare pentru suma de 6.112.877,54 lei;
✍️ Înființare sistem alimentare cu apă în satul Sicrita- total investiție 3.986.446,37 lei din care se va finanța suma 3.852.271,49 lei;
✍️ Înființare sistem canalizare menajeră în satul Sicrita cu o valoare a investiției de 7.132.984,40 lei din care va fi primită de la bugetul statului suma de 6.966.679,52 lei;
 
📌 Prin „Programul National de Construcții de Interes Public sau Social” derulat de Compania Națională de Investiții, a fost publicat chiar ieri pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, informația potrivit căreia a primit finanțare obiectivul de investiții:
✍️ Construire creșă mică, localitatea Palanca, comuna Râfov, județul Prahova – proiect tip care va fi construit pe o suprafață de teren de 3899 mp amplasat între satele Buda si Palanca, instituție care va deservi întreaga comună; caracteristicile acestui proiect pot fi consultate pe site-ul www.CNI.ro- secțiunea Proiecte- Proiecte tip- Subprogramul Unități și instituții de învățământ de stat- Creșă mică (40 de copii);
 
 
📌 Un beneficiu important pentru toți locuitorii din comună va fi:
✍️ Implementarea Proiectului major “Creșterea gradului de acoperire și de incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din Romania”, proiect prin care vor fi intabulate gratuit toate imobilele (terenuri și construcții), din intravilanul și extravilanul comunei;
 
📌 Toate școlile din comună pot folosi echipamente din domeniul tehnologiei IT, respectiv:
✍️ Table interactive
✍️ Calculatoare performante de tip “Sistem all in one”
✍️ Laptop-uri pentru toate cadrele didactice
✍️ Videoproiectoare
✍️ Camere web conferință
✍️ Routere wireless
✍️ Tablete pentru toți copiii aflați în învățământul primar și cel gimnazial.
 
 
 
📌 În curtea Dispensarului uman de la Buda a fost amenajat un spațiu de recreere și un loc de joacă modern de care se pot bucura toți copiii din comună;
 
📌 Pe terenul situat între satele Buda si Palanca se află în construcție un Teren de sport unde tinerii pot petrece într-un mod activ și sănătos timpul liber.
 
După cum puteți observa, roadele muncii noastre încep să prindă contur așa încât ceea ce ne-am propus, se materializează spre beneficiul tuturor cetățenilor.