Comunicat: Consiliul Județean Prahova se află în instanță cu Eco Burn S.R.L. pentru rezilierea contractului de concesiune

Daniel Dimache -

Comunicat: Consiliul Județean Prahova se află în instanță cu Eco Burn S.R.L. pentru rezilierea contractului de concesiune

COMUNICAT DE PRESĂ

Pentru prima dată în 10 ani, Consiliul Județean Prahova se află în instanță cu Eco Burn S.R.L. pentru rezilierea contractului de concesiune încheiat în mandatul lui Mircea Cosma

 

 Una dintre primele acțiuni ale lui Iulian Dumitrescu, imediat după preluarea funcției de președinte al  Consiliului Județean Prahova, a fost declanșarea procedurilor legale pentru închiderea incineratorului Eco Burn. Motivul principal – gravele incidente de mediu pe care acesta le-a generat în ultimii ani, punând în pericol sănătatea oamenilor din una dintre cele mai mari aglomerări urbane din țară, zona Ploiești și comunele limitrofe.

În acest sens, Parcul Industrial Brazi, proprietarul spațiului în care își desfășoară activitatea incineratorul, a început demersurile pentru rezilierea contractului de concesiune pe 49 de ani cu proprietarul incineratorului, încheiat în mandatul lui Mircea Cosma.

De subliniat că în intervalul 2011, data în care incineratorul a fost inaugurat în prezența lui Mircea Cosma, și septembrie 2020, dată la care Bogdan Toader a pierdut alegerile, Consiliul Județean Prahova nu a făcut niciun demers concret pentru stoparea poluatorului.

În acest moment, situația demersurilor juridice, aflate pe rolul instanțelor, este următoarea:

JUDECĂTORIE

  • 7126/281/2021
    Eco Burn – contestator, Parc Industrial Brazi – intimat
    Stadiu procesual: Fond
    Obiectul: Contestaţie în executare
  • 4947/281/2020

Eco Burn – reclamant, Parc Industrial Brazi – pârât
Stadiu procesual: Fond
Obiectul: pretenţii cheltuieli mentenanţă

 

TRIBUNAL

  • 1750/105/2020

Eco Burn – reclamant, Parc Industrial Brazi – pârât
Stadiu procesual: Fond
Obiectul: pretenţii – obligarea pârâtului la plata sumei de 518.569,31 – contravaloare gaze naturale

 

  • 2619/105/2020

Parc Industrial Brazi – reclamant, Eco Burn – pârât
Stadiu procesual: Fond
Obiectul: pretenţii

 

  • 5752/105/2020

Eco Burn – reclamant, Parc Industrial Brazi – pârât
Stadiul procesual: Fond
Obiectul: anulare notificare reziliere

Președintele Iulian Dumitrescu își reafirmă poziția fermă de sancționare severă a oricărui poluator care pune în pericol sănătatea locuitorilor județului Prahova.

Biroul de presă