Comunicat de presă al primarului demis al comunei Bărcăneşti, Valeriu Lupu:
Daniel Dimache -
<<COMUNICAT DE PRESA:
,,CURAT MURDAR, COANE FĂNICĂ !’’
Parcă nu era de ajuns faptul că prin mijloace neortodoxe le-au retras sprijinul politic mie, Valeriu Lupu, primarul Comunei Bărcănești și celor 9 consilieri locali, aleși în iunie 2016 pe lista PNL, că a venit bomba cu efect direct prin demiterea edilului șef, începând cu data de 02.09.2020, lăsând localitatea fără conducere în plină pandemie, cu aproximativ 10 zile înaintea de începerii anului școlar 2020-2021.
Această situație a fost creată de prefectul județului Prahova, la presiunea Organizației Județene Prahova a Partidului Național Liberal, care nu-și închipuie ce situație a creeat prin decapitarea conducerii comunei Bărcănești, lăsând unitățile de învățământ fără fondurile necesare achiziționării tabletelor și a materialelor de protecție și dezinfecție atât de necesare pentru siguranța elevilor și a cadrelor didactice în procesul de învățământ ce se dorește a se începe la 14.09.2020.
Situația conflictuală a debutat în data de 30.06.2020 când mai marii județeni ai PNL Prahova, încălcând statutul, a dizolvat Organizația PNL Bărcănești, lăsând fără sprijin politic atât pe primarul comunei, care era și președintele organizației comunale, cât și pe cei 9 consilieri locali, majoritari în Consiliul Local Bărcănești, introducând la conducerea locală un fost psd-ist, în persoana D-lui Dima Gheorghe și a acoliților acestuia.
În zadar Primarul Comunei Bărcănești a înaintat adrese de aducere la cunoștința Instituției Prefectului Prahova, Partidului Național Liberal Prahova, Partidului Social Democrat Prahova, Președenției României, Guvernului României, în mod special premierului ca și președinte al PNL, prin care atenționa că localitatea va rămâne și fără edil și fără consiliu local, mai ales în condițiile arătate mai sus.
Răspunsurile primite tardiv enunțate în limbaj politicianist, fără nici o soluție de rezolvare a conflictului instituțional, în perioada desfășurării pregătirii alegerilor locale, ce vor avea loc în data de 27.09.2020, au condus la rămânerea fără de partid a edilului și a consilierilor săi, motiv ce a dus la înscrierea noastră în Partidul Social Democrat, pe ale cărui liste vom candida la alegerile locale din acest an.
Prin Ordinul Prefectului Județului Prahova nr. 305/02.09.2020 prin care începând cu data emiterii acestui act, eu, Valeriu Lupu, Primar al comunei Bărcănești, am fost demis, iar sub semnul solidarității politice consilierii locali apropiați edilului și-au prezentat demisiile din funcțiile deținute, începând cu data de 07.09.2020.
Din cele relatate mai sus punem următoarele întebări:
-Cine va continua și asigura condițiile optime începerii noului an școlar în condiții de siguranță a elevilor? Cine va asigura fondurile necesare cumpărării tabletelor necesare elevilor pentru procesul de învățământ on-line?
-Cine va înființa cabinet medical în cadrul Școlii Gimnaziale ,,Gheorghe Lazar’’ Bărcănești pentru asigurarea asistenței medicale elevilor?
-Cine va asigura cheltuielile necesare funcționării instituției în perioada rămasă până la începerea mandatului noului primar dupa alegerile din septembrie 2020?
– În condițiile creșterii numărului de infectați în rândul populației, fenomen mult discutat în mass-media, ce se va intensifica după începerea anului școlar, cine va fi tras la răspundere? În niciun caz PRIMARUL DEMIS!
În consecință l-aș parafraza pe NENEA IANCU CARAGIALE ,,CURAT MURDAR COANE FĂNICĂ!’’>>
PRIMAR DEMIS
VALERIU LUPU