Comunicatul Penitenciarului Târgşor despre starea de sănătate a Elenei Udrea
Redactia -

Penitenciarul Târgşor anunţă că duminică, 29.06.2025, la sediul Penitenciarului de Femei Ploiești Târgșorul Nou la orele 05.30 persoana privată de libertate U.E.G. a acuzat dureri abdominale severe. Având în vedere simptomatologia prezentată s-a dispus de îndată apelarea serviciului unic de urgență 112.
La ora 06.00 ambulanța s-a prezentat la unitate și în urma consultului s-a hotărât preluarea pacientei pentru investigații suplimentare și conduită terapeutică. Ulterior, medicii specialiști au hotărât să o supună unei intervenții chirurgicale minore, fără a exista vreun moment în care viața pacientei să fie în pericol. Operația a decurs fără probleme, existând posibilitatea ca aceasta să fie externată în cursul zilei.