Conacul Pană Filipescu consolidat şi restaurat

Mihai Ciobanu -

Conacul Pană Filipescu consolidat şi restaurat

Marţi 06 octombrie 2015, la Conacul „Pana Filipescu” din comuna Filipeştii de Târg a avut loc conferinţa de presă organizată cu ocazia finalizării proiectului „Restaurarea şi consolidarea conacului Pană Filipescu, Filipeştii de Târg, judeţul Prahova”, al cărui beneficiar este Consiliul Judeţean Prahova.

Proiectul cu o valoare totală de 7.496.423 lei a fost finantat in cadrul Programului Operational Regional 2007 – 2013, Axa prioritara 5 – Dezvoltarea durabila si promovarea turismului, Domeniul major de interventie 5.1 „Restaurarea si valorificarea durabila a patrimoniului cultural, precum si crearea/modernizarea infrastructurilor conexe”.

Conacul Pana Filipescu este un monument de arhitectură laică, ridicat la mijlocul sec. al XVII-lea, de către marele logofăt Pană Filipescu. Face parte din clădirile cu caracter civil şi, alături de palatul din Măgureni, palatul Cantacuzino din Filipestii de Târg şi mai târziu castelul din Mănesti, reprezintă un ansamblu de reşedinte laice cu detalii constructive noi şi rafinate, care pun în valoare abilitatea meşterilor locali.

Construit în stil tradiţional, cu foişor cu coloane, un parter înalt, beciuri cu uşi largi, adăpostea în vremuri vestita bibliotecă a lui Constantin Cantacuzino Stolnicul (fiul postelnicului), erudit, poliglot si cărturar, cel care a renunţat la domnia Valahiei în favoarea nepotului său, Constantin Brâncoveanu.

Clădirea conacului a fost restaurată și amenajată pentru a răspunde următoarelor funcțiuni: la subsol, pivnițele boltite au fost amenajate pentru a găzdui o expoziție cu piese de lapidariu; la parter, sălile principale au fost restaurate și amenajate pentru expoziția de bază, cu tematică legată de istoria Cantacuzinilor, iar încăperile de pe latura de est au fost amenajate ca birouri pentru muzeografi; podul înalt al clădirii a fost amenajat ca mansardă, cu destinația de sală multifuncțională, legătura cu parterul fiind realizată printr-o scară nou construită.

O serie de adaptări ale proiectului la o nouă situație a fost generată de descoperirile arheologice survenite în timpul realizării săpăturii pentru sub-fundare și hidroizolații. Ruinele descoperite, de mare interes pentru explicitarea istoriei locului, au fost cercetate și puse în valoare prin măsuri care au necesitat o serie de lucrări suplimentare. În acelaşi timp, prin reabilitarea Conacului Pana Filipescu se are în vedere posibilitatea practicării turismului itinerant cu valenţe cultural – istorice pe „Drumul Voievozilor”, care pune în valoare traseele străbătute de oştile voievozilor Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Marei Basarab şi Antonie Vodă. Traseul transversal al acestui drum porneşte de la Mânăstirea Dealu, judeţul Dâmboviţa, se intersectează cu Drumul Vinului la Filipeştii de Pădure şi continuă spre sud prin localităţile Ariceştii Rahtivani, Târgşorul Vechi, Brazi, Puchenii Mari, Balta Doamnei şi Gherghiţa.

La eveniment, au participat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, Liviu Muşat, directorul ADR Sud Muntenia, Rodica Paraschiv, prefectul Judeţului Prahova, Aurelian Manole, primarul comunei Filipeştii de Târg, reprezentanţi din partea constructorului, ai Primăriei Filipeştii de Târg, ai Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, ai Consiliului Judeţean Prahova, etc.

Totodată, în cadrul conferinţei de presă, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional, a făcut o scurtă prezentare a proiectelor derulate cu fonduri nerambursabile Regio 2007 – 2013 la nivelul judeţului Prahova.