Concordia Chiajna şi-a continuat meciurile SF cu un nou episod, „turnat” pe arena Ilie Oană

Redactia -

O vreme splendidă pentru fotbal, un stadion populat, de data aceasta, şi de suporterii bărbaţi ai Petrolului, după ispăşirea suspendării dictată de către Comisia de Apel a LPF, pentru intrarea pe teren a unui spectator la meciul din tur cu Steaua şi lovirea fotbalistului George Galamaz, o galerie frenetică până în minutul 85, când a început tragedia unei echipe care conducea atunci la două goluri diferenţă, un arbitraj foarte bun, un joc apreciat făcut de amfitrioni, cel mai frumos de pe noul „Ilie Oană”, şi un final de coşmar pentru gazde – iată tabloul partidei cruciale dintre „lupi” şi Concordia Chiajna, desfăşurată miercuri, 21 martie 2012, în etapa a XXII-a!

Până la deschiderea scorului de către tunisianul Hamza Younes, în minutul 23,  petroliştii au fost la timona întâlnirii, acelaşi african ratând deschiderea scorului încă din minutul 3, iar apoi Daniel Opriţa (14) a fost şi el gata-gata să spargă gheaţa, la mai multe grade peste zero. A venit însă pasa peste Doru Bratu a lui Monsef Zerka, iar Hamza şi-a început recitalul, preluând pe piept, cu calm, şi şutând apoi printre picioarele bulgarului dintre buturile oaspeţilor, Yordan Gospodinov (opunându-se unui atac al Petrolului; foto: Ionuţ Borcan). Însă, pe fondul ratărilor „galben-albaştrilor”, Hamza (27) şi Zerka (28) neizbutind să mărească ecartul, o pasă excelentă a lui Ilie Iordache l-a găsit pe Adi Rocha, brazilianul a preluat, a intrat în careu şi a marcat la colţul lung, cu un şut în cross, egalând scorul de pe tabela de marcaj. Însă Hamza s-a revanşat, cu un minut înainte de pauză, trimiţând, cu capul, în vinclu, de la 7 metri, după o centrare de manual a lui Bogdan Străuţ, de pe dreapta. Cu 2-1 la pauză, „galben-albaştrii” păreau a reuşi să obţină prima victorie într-o partidă oficială din 2012. Mai ales că, atacanţii se dovediseră periculoşi, iar play-makerul Damien Boudjemaa deborda de fantezie.

La aproape 10 minute de la reluare anticipările au prins şi mai mult contur, odată cu hat-trick-ul tunisianului, care a deviat, tot cu capul, de la 8 metri, în dreapta lui Gospodinov, centrarea lui Opriţa. Galeria era în delir, golul marcându-se la doi paşi de fantasticii suporteri, iar nimic nu prevestea norii negri din ultimele secvenţe ale confruntării. Momentul psihologic s-a consemnat în minutul 81, atunci când, deschis remarcabil de Boudjemaa, fundaşul central Cristian Melinte a rămas singur cu portarul advers, dar a şutat incredibil pe lângă stâlpul stâng, de la 13 metri. Apoi, a venit dezastrul. În loc de 4-1, a devenit 3-2, o centrare a lui Adrian Popa I, de pe dreapta, a fost deviată, cu capul, pe spate, paralel cu linia porţii, de un alt bulgar, Plamen Krumov, şi tot un brazilian, Alex dos Santos, introdus pe teren la reluare, a împins balonul, cu capul, la colţ, fără speranţe pentru Matteo Gritti. Dar, dracul nu era încă atât de negru. Numai că, în minutul 90, a fost rândul unei alte rezerve, Viorel Dinu, să dea o pasă de excepţie, printre Melinte şi Străuţ, acelaşi Alex dos Santos a preluat cu oxfordul şi, apoi, l-a lobat pe „macaronar”, de la 13 metri. Golul celei de-a doua egalări a căzut ca o ghilotină, iar până la răsturnarea de neînchipuit a rezulatului nu a mai fost decât un pas, care s-a consemnat în minutul 90+3. Adi Popa I a mai centrat o dată, de pe dreapta, iar cel cu assist-ul  de la 3-2, Viorel Dinu, a prins o lovitură de cap sub bară, mingea intrând în plasă cu toată opoiţia disperată a lui Gritti. S-a terminat 3-4 (1-2), după un final nerecomandabil cardiacilor care poartă în inimă iubirea lor imensă pentru echipa fanion a Ploieştiului.

SC FC PETROLUL: Gritti 5.5 – B. Străuţ 5.5 (90+2 – Dina), Melinte 4.5, Bikana 6, Ben Djemia 5 – Mustivar (cpt) 6, V. Negru 5 (41 – Stotjimirovic 4.5) – Opriţa 6.5 (85 – Buhuşi), Boudjemaa 7.5, Hamza 9 – Zerka 6.5. Antrenor: Valeriu Răchită.

CONCORDIA: Gospodinov 5.5 – Krumov 5.5, Mamele 5, Bratu 5, Guilherme 5 – Petrovic 5 (29 – V. Dinu 8), L. Filip 5 – Ad. Popa I 7.5, I. Iordache 6 (46 – Alex dos Santos 8.5), Vl. Munteanu (cpt) 5 (79 – R. Iancu) – Adi Rocha 7.5. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.

Au arbitrat: Alexandru Tudor 8 (Bucureşti) – Adrian Popescu 7.5 şi Daniel Mitruţi 7.5 (ambii din Craiova).

Observatori: Vasile Curt (Constanţa), pentru arbitraj, şi Nicolae Dobrescu (Bucureşti), pentru joc.

Cartonaşe galbene: Alex dos Santos (63), Melinte (81), Buhuşi (90+1).