Concurs dedicat Zilei Internaționale a Copilului, la Muzeul Ceasului ”Nicolae Simache” din Ploiești

Redactia -

Concurs dedicat Zilei Internaționale a Copilului, la Muzeul Ceasului ”Nicolae Simache” din Ploiești

Luni, 02 iunie 2014, ora 10.00, Muzeul Ceasului ,,Nicolae Simache,, organizează, în sala Auditorium a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, din Ploiești, str. Toma Caragiu, nr. 10, cea de-a IX- a ediție a concursului ..Emoții și bucurii la Muzeul Ceasului,, manifestare prilejuită de sărbătorirea Zilei Internaționale a Copilului.

Anul acesta vor participa elevi ai claselor a V-a de la Școala Gimnazială ”Profesor Nicolae Simache” Ploiești și Școala Gimnazială ”George Coșbuc” Ploiești, profesori coordonatori dir.adj. Mihaela Radu și prof. Diana Istrate.

Tematica actualei ediții a concursului, intitulată ”Ceasul la superlativ”, oferă elevilor posibilitatea cunoașterii patrimoniului Muzeul Ceasului ”Nicolae Simache”, însușirea unor cunoștințe referitoare la evoluția orologeriei în plan universal, identificându-se în același timp performanțele acestui domeniu, înregistrate din antichitate până în prezent.

După concurs, elevii vor primi daruri oferite de instituția organizatoare, S.C. Tymbark Maspex România S.R.L., S.C. 3M România S.R.L., acțiunea cultural-educativă încheindu-se cu un program artistic susținut de elevi.